Incidenţa cazurilor de COVID-19 în judeţul Covasna a coborât la 0,04 la mia de locuitori, fiind cea mai scăzută de la începutul pandemiei, potrivit datelor postate luni pe site-ul Prefecturii Covasna.
Conform sursei citate la ora actuală în judeţ mai sunt active doar 8 de cazuri, dintre care trei în localitatea Micfalău, două în municipiul Sfântu Gheorghe şi câte un caz în localităţile Barcani, Sânzieni şi Covasna.
Prin urmare, în 40 din cele 45 de unităţi administrativ teritoriale din judeţ nu se mai înregistrează niciun caz de infectare cu noul coronavirus, în timp ce în localitatea Micfalău incidenţa cumulată pe ultimele 14 zile este de 1,67 la mia de locuitori, iar în celalalte 4 localităţi se situează între 0,25 şi 0,03 la mie.
‘De la debutul pandemiei, la nivel judeţean s-au raportat 8.556 cazuri, în ultimele 72 de ore nu a fost raportat nici un caz nou, iar incidenţa la nivel de judeţ este de 0,04/1000 de locuitori’, se arată în comunicatul Prefecturii.
În centrele de vaccinare anti-COVID-19 din judeţul Covasna au fost administrate până luni 70.667 de doze, dintre care 31.230 în rapel, iar în cabinetele medicilor de familie au fost vaccinate 2.755 de persoane cu doze unice. AGERPRES / (AS – autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă)