Opt centre de vaccinare anti-COVID-19 vor fi înfiinţate în judeţul Covasna pentru etapa a doua de vaccinare, în care vor fi incluse persoanele de peste 65 de ani, cele cu risc ridicat şi lucrătorii din domenii esenţiale. Potrivit hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Covasna, întrunit luni în şedinţă extraordinară, în municipiul Sfântu Gheorghe vor funcţiona două centre, unul în vechiul sediu al Direcţiei de Asistenţă Socială din strada Daliei şi al doilea în sala de sport din strada Vânătorilor iar în municipiul Târgu Secuiesc, un centru în incinta Sălii de Sport Polivalente ‘Kicsid Gabor’. De asemenea, în oraşul Covasna vor fi două centre de vaccinare, la Casa Orăşenească de Cultură şi la Spitalul de Recuperare Cardiovasculară ‘Dr. Benedek Géza’, în oraşul Baraolt un centru în Sala de sport din strada Kossuth Lajos şi în oraşul Întorsura Buzăului două centre, în incinta spitalului din localitate şi la Căminul cultural din satul Brădet. Termenul limită pentru înfiinţarea şi dotarea acestora cu mese, scaune, paturi, frigidere, termoscanere şi paravane este 15 ianuarie. În prima etapă de vaccinare, în care au fost incluse cadrele medicale şi lucrătorii din domeniul asistenţei sociale, în judeţul Covasna au fost înfiinţate cinci centre de vaccinare în unităţi spitaliceşti.