AcasăStiri generaleCovasna: Organizatorii pulzArt caută voluntari pentru festival

Covasna: Organizatorii pulzArt caută voluntari pentru festival

Echipa Festivalului de Arte Contemporane pulzArt, ce va avea loc în perioada 13-16 octombrie la Sfântu Gheorghe, caută voluntari pentru organizarea evenimentului.

Coordonatoarea festivalului, Knop Ildiko a declarat luni, că tema celei de-a opta ediţii este ‘Reinventarea’, iar la aceasta vor participa artişti din România, Marea Britanie, Franţa, Germania, Belgia, Ungaria, Croaţia şi Iran.

În deschiderea festivalului va evolua trupa de jazz Fazer din Munchen, iar trupa britanică de soul electronic Noya Rao va cânta în închiderea evenimentului. Programul muzical va fi completat de spectacole electronice live, ce vor avea loc în fiecare seară la Zamat Cafe.

Conform tradiţiei, festivalul va fi prezent şi în spaţiile publice, artiştii urmând să realizeze o pictură murală pe faţada grădiniţei Csipike şi o pictură pe asfalt la intrarea în Parcul Elisabeta din centrul oraşului. De asemenea, va fi realizată o instalaţie luminoasă interactivă care, după lăsarea întunericului, va proiecta diferite elemente vizuale pe faţada Teatrului Tamasi Aron.

În cadrul festivalului vor fi prezentate şi spectacole de teatru de păpuşi pentru copii şi adulţi şi vor fi organizate patru ateliere de lucru.

‘Atelierul de confecţionare a măştilor Worbla este destinat profesioniştilor din teatru, celelalte ateliere vor aborda tema Reinventării din perspectiva comunităţii şi vor invita publicul să experimenteze şi să recicleze. Atelierul de textile reInvent Symbols, condus de Janosi Agnes Aniko, designer vestimentar, imprimă simboluri pe diferite materiale textile pe bază de in, folosind printuri linogravură. În cadrul Lego Challenge, un atelier creativ Lego condus de Young Engineers Afterschool, tineri şi adulţi sunt invitaţi să creeze diferite obiecte din elemente Lego. Iar atelierul Reborn plastic va crea artă din plastic reciclat la nivel local’ , a declarat Knop Ildiko, în cadrul unei conferinţe de presă.

Biletele pentru spectacole vor fi puse în vânzare începând de luni, 26 septembrie, la Casa Municipală de Bilete şi online pe www.eventim.ro, iar voluntarii care doresc să se implice în organizarea evenimentului se pot înscrie până la 2 octombrie.

‘În acest an am organizat cinci festivaluri în oraş, pulzArt va fi cel de-al şaselea festival care va închide sezonul, adresându-se comunităţii active iubitoare de artă contemporană’, a adăugat viceprimarul Vargha Fruszina.

Festivalul pulzArt este organizat de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Casa de Cultură ‘Konya Adam’ şi Asociaţia Culturală şi de Tineret Prospero.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks