Societatea Electrica a remediat pana de curent care a afectat aproape jumătate din populaţia municipiului Sfântu Gheorghe, au anunţat, miercuri dimineaţă, autorităţile locale.
Potrivit primarului municipiului, Antal Arpad, aceasta a fost ‘cea mai grava pană de curent din istoria recentă a oraşului’.
‘Azi noapte, la ora 3 conducerea Electrica ne-a informat că toţi consumatorii din Sfântu Gheorghe au fost realimentaţi cu energie electrică. S-a încheiat astfel cea mai grava pană de curent din istoria recentă a oraşului nostru, care a afectat timp de mai mult de o zi şi jumătate aproape jumătate din populaţia oraşului’, a scris primarul Antal Arpad, pe pagina sa de Facebook.
Acesta a făcut un apel către cetăţeni să reducă pe cât posibil consumul de energie electrică în perioada următoare, pentru a se evita producerea altor defecţiuni din cauza suprasolicitării reţelei.
Problemele de alimentare cu energie electrică au apărut luni după-amiază după defectarea a două transformatoare, iar situaţia s-a agravat în urma exploziei unui transformator, care a generat, ulterior, alte defecţiuni.
Astfel, marţi după-amiază, când conducerea Primăriei a convocat o şedinţă a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, numărul avariilor crescuse considerabil, 54 de posturi de transformare, dintr-un total de 210, fiind nealimentate.
‘Problema a apărut după ce a cedat mare parte din reţeaua de medie tensiune, atât din cauza consumului ridicat din această perioadă, dar şi din cauza cablurilor foarte vechi. La momentul şedinţei, în Sfântu Gheorghe erau nealimentate cu energie electrică 54 de puncte de transformare dintr-un total de 210 aflate în oraş, iar pe parcursul zilelor de luni şi marţi, peste 12.000 de locuinţe au avut de suferit din cauza penelor de curent, adică aproape jumătate din populaţia oraşului’, a mai scris primarul Antal Arpad.
Pentru realimentare cu energie electrică a municipiului Sfântu Gheorghe a fost solicitat sprijin şi din judeţele învecinate Braşov şi Harghita.
Potrivit conducerii SDEE Covasna, persoanele afectate de pana de curent pot solicita despăgubiri.
‘Primarul Antal Arpad a solicitat conducerii Electrica informaţii despre eventuale despăgubiri pe care oamenii le pot solicita pentru acoperirea pagubelor provocate de lipsa energiei electrice. Astfel, directorul SDEE Covasna, Jozsa Csaba a precizat că în cazul aparatelor care au suferit defecte din cauza întreruperilor de curent, locuitorii pot depune cereri de despăgubire la sediul Electrica din str. Lunca Oltului. De asemenea, conform legilor în vigoare, în cazul municipiilor reşedinţă de judeţ, toţi consumatorii care nu au energie electrică mai mult de 4 ore vor primi automat despăgubiri de la Electrica într-un cuantum unic stabilit de lege şi valabil la nivel naţional’, se menţionează într-un comunicat al Primăriei.