Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe a anunţat vineri, că efectuează cercetări în cazul copilului atacat în urmă cu câteva zile de câini, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES, copilul, care se deplasa de la şcoală spre domiciliu, a suferit multiple plăgi pe corp, care necesită peste 55 de zile de îngrijiri medicale.
‘S-a reţinut că, la data de 15.02.2022, în jurul orei 15:20, în timp ce persoana vătămată, un minor în vârstă de 10 ani, se deplasa de la şcoală spre domiciliu, pe strada Fermei din mun. Sfântu Gheorghe, în apropierea unui imobil proprietate privată, a fost atacat de un grup de câini, care i-au provocat, prin muşcare, multiple plăgi la nivelul corpului – plăgi multiple la nivelul membrelor superioare, membrelor inferioare, bilateral cu lipsă mare de substanţă, plăgi escoriative, plăgi la nivelul toracelui posterior, plagă la nivelul abdomenului, plagă la nivelul pavilionului auricular stâng, sindrom contuzional, din concluziile preliminare medico-legale rezultând că minorul prezintă leziuni traumatice ce necesită 55-60 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, iar leziunile constatate au pus minorului viaţa în pericol. În prezent se efectuează cercetări faţă de o persoană, care are calitatea de suspect, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală şi neluarea de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane’, precizează reprezentanţii Parchetului.
Copilul a fost internat la un spital din Braşov pentru intervenţii chirurgicale.