O creşă din municipiul Târgu Secuiesc, recent renovată, a fost vandalizată de persoane necunoscute, iar autorităţile au făcut apel către localnici să ajute la identificarea acestora.
‘Un incident şocant şi nefericit a avut loc în weekend: autori necunoscuţi au provocat daune masive la creşa cu numărul 3, care urma să fie inaugurată după renovare. Nu au fost luate obiecte de valoare, dar aproape totul a fost deteriorat şi distrus, iar robinetele de apă au fost dărâmate, provocând scurgerea a 251 de metri cubi de apă şi îmbibarea completă a pereţilor (…) Partea cea mai tristă este că clădirea era gata pentru a se muta înapoi, în decembrie, sute de copii mici care ar fi fost fericiţi să se întoarcă’, au scris reprezentanţii Primăriei pe pagina de Facebook.
Potrivit acestora, pagubele sunt în curs de evaluare, iar Poliţia a demarat cercetările în acest caz.
‘Pagubele provocate de vandalism sunt acum în curs de evaluare, primăria va trebui să strângă fonduri pentru a repara pagubele mari. Poliţia investighează cazul, dar rugăm locuitorii să ne anunţe dacă cineva ştie ceva despre incident, dacă a văzut sau a auzit ceva’, se mai arată în mesaj. AGERPRES / (AS – autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă)