Cel mai mare centru comercial din judeţul Covasna, realizat în municipiul Sfântu Gheorghe printr-o investiţie privată, va fi inaugurat săptămâna viitoare şi va oferi peste 600 de noi locuri de muncă.
Galeria comercială, construită în Lunca Oltului, se va întinde pe o suprafaţă de peste 20.000 mp, va avea 700 de locuri de parcare şi va cuprinde un hipermarket, o zonă de servicii, magazine de fashion, cafenele cu terase exterioare şi un food court.
Lucrările la noul complex comercial au durat aproape un an iar inaugurarea este programată pe 18 martie.
Dezvoltatorul a precizat că a luat toate măsurile de protecţie pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus în rândul vizitatorilor şi angajaţilor, urmând să asigure dezinfectarea şi igienizarea suprafeţelor iar aerul condiţionat din spaţiile interioare va fi împrospătat în flux continuu, fără recirculare.
Deşi unii localnici au privit cu scepticism deschiderea acestui centru comercial, pe considerentul că ar putea ‘pune pe butuci’ afacerile micilor comercianţi locali, autorităţile locale cred că această investiţie va aduce beneficii atât oraşului, cât şi comunităţii locale.
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, spre exemplu, a declarat în urmă cu aproape un an că nu este un ‘fan’ al multinaţionalelor, însă crearea de noi locuri de muncă pentru localnici reprezintă un avantaj.
‘După cum ştiţi, eu sunt un susţinător al firmelor mici şi mijlocii locale, însă în aceeaşi măsură putem observa cu toţii că foarte mulţi cetăţeni din oraşul nostru stau o oră în maşină să meargă până în Braşov şi preferă să facă cumpărături în centre comerciale de acolo. Asta pentru noi înseamnă timp pierdut, înseamnă bani pierduţi, înseamnă locuri de muncă pierdute. Prin acest centrul comercial se creează câteva sute de locuri de muncă, impozitele rămân în oraş, oamenii nu mai pierd timp şi bani ca să meargă la Braşov, pot face ceva util sau pot sta mai mult cu familia. Acesta este motivul pentru care am susţinut acest proiect şi sper ca şi din punct de vedere urbanistic să aducă o schimbare în bine în Lunca Oltului, care este o zonă industrială. Deci, cu siguranţă va aduce plusvaloare pentru oraş’, a spus Antal Arpad.