AcasăStiri generaleCovasna: Primăria Sfântu Gheorghe se alătură campaniei 'Vinerea verde'; cetăţenii, îndemnaţi să...

Covasna: Primăria Sfântu Gheorghe se alătură campaniei ‘Vinerea verde’; cetăţenii, îndemnaţi să utilizeze transportul alternativ

Conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe a anunţat, miercuri, că se alătură campaniei ‘Vinerea verde. Stop! Azi maşina stă pe loc’, lansată recent de Ministerul Mediului, şi a făcut un apel către cetăţeni să opteze pentru mijloacele de transport alternative.

‘Startul campaniei a fost dat săptămâna trecută la nivel central printr-o mobilizare fără precedent. Astfel, se doreşte ca în fiecare vineri minimum un sfert dintre angajaţii fiecărei instituţii publice din România să vină la locul de muncă altfel decât cu autoturismele personale. În acest sens, Primăria Sfântu Gheorghe face un apel la cât mai mulţi locuitori să se alăture acestei campanii şi să aleagă metode de transport alternative în fiecare zi de vineri. Prin acest demers Ministerul Mediului doreşte să instaureze în România ‘Vinerea Verde’, programul naţional prin care în fiecare zi de vineri a săptămânii să încurajeze populaţia să opteze pentru mijloace de transport alternative (biciclete, transportul în comun, mersul pe jos)’, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, sub acest concept, Ministerul Mediului va promova şi un plan de măsuri prin care autoturismele personale să fie înlocuite cât mai mult cu biciclete, trotinete electrice, maşini electrice sau mersul pe jos.

‘România se confruntă de mai mulţi ani cu poluarea aerului în mediul urban, aceasta fiind una din provocările de mediu faţă de care toate instituţiile statului trebuie să intensifice eforturile pentru a reda sănătatea şi calitatea vieţii în marile oraşe ale ţării. Dintre cauzele poluării aerului, transportul rutier este cel mai periculos pentru că emisiile au loc la nivelul solului, foarte aproape de oameni. Provocarea este cu atât mai mare cu cât maşina personală a devenit, pentru cea mai mare parte dintre noi, o soluţie de deplasare zilnică. În acest context, apare nevoia de a stimula populaţia să opteze cât mai des pentru moduri de deplasare alternative, cu emisii scăzute’, se mai arată în comunicat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks