Primarul comunei Ozun, Raduly Istvan, a fost nominalizat pentru funcţia de prefect al judeţului Covasna de Consiliul Permanent al organizaţiei judeţene UDMR. Potrivit unui comunicat al UDMR Covasna, Raduly Istvan are 52 de ani, este licenţiat în Drept şi doctor în Geografie, fiind specializat în domeniul turismului şi al dezvoltării rurale. De asemenea, este lector universitar la Universitatea ‘Babeş-Bolyai’, în urmă cu 10 ani a devenit înalt funcţionar public, iar începând din 2004 este primarul comunei Ozun. Acesta a declarat că mandatul de prefect este o provocare şi are ca obiectiv îmbunătăţirea relaţiei dintre consiliile locale şi Prefectură, dar şi sporirea eficienţei în cadrul instituţiilor deconcentrate. ‘De 17 ani sunt primarul comunei Ozun, care este una dintre cele mai mari comune covăsnene. În acest timp am reuşit să formez o echipă eficientă cu care am implementat multe proiecte importante care vizează modernizarea localităţilor comunei. Acest mandat este o adevărată provocare pentru mine, obiectivul meu fiind îmbunătăţirea relaţiei dintre consiliile locale şi Prefectură, dar şi sporirea eficienţei în cadrul instituţiilor deconcentrate. Consider că prin asumarea acestor deziderate toţi covăsnenii au de câştigat, indiferent de etnie. Sunt încrezător că este posibil să creăm o bună atmosferă de lucru şi un nivel înalt din punct de vedere profesional, promovând astfel dezvoltarea durabilă a judeţului’, a spus Raduly Istvan, citat în comunicat. La rândul său, preşedintele UDMR Covasna, Tamas Sandor, a arătat că, prin nominalizarea lui Raduly Istvan, s-a dorit promovarea profesionalismului, obiectivul fiind ca Instituţia Prefectului să devină partenerul autorităţilor locale. ‘În ultimii ani, în judeţul Covasna s-a deteriorat considerabil relaţia dintre autorităţile locale şi Instituţia Prefectului, chiar pot să spun că Prefectura a devenit o instituţie suport pentru atacurile împotriva comunităţii maghiare. Prin nominalizarea lui Raduly Istvan am dorit să promovăm profesionalismul pentru ca Instituţia Prefectului să devină partenerul autorităţilor locale, obiectivul fiind cooperarea şi dezvoltarea. În acelaşi timp, este foarte important ca prefectul judeţului, care reprezintă Guvernul în judeţul Covasna, să creeze o mai mare coerenţă la nivelul serviciilor publice deconcentrate’, a afirmat preşedintele UDMR Covasna.