Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe intenţionează să modifice programul ‘Dăm valoare rablei tale’, iniţiat în acest an, şi să reducă vechimea maşinilor eligibile de la 10 la 5 ani.
Primarul municipiului, Antal Arpad, a declarat, joi, că prin acest program, ce are ca scop eliminarea din trafic a maşinilor vechi şi poluante, au fost scoase din circulaţie până acum aproape 500 de autovehicule mai vechi de 10 ani, dar cererile au scăzut în ultima perioadă. Acesta preconizează că schimbarea condiţiilor de eligibilitate ar putea da un nou impuls acestui program.
‘În programul Rabla dorim să facem câteva schimbări în ceea ce priveşte eligibilitatea. Anul acesta au fost până acum aprobate 493 de cereri, dar deja, în ultima perioadă, săptămânal primim 2-3 solicitări, deci se pare că, probabil, în proporţie de 80-90%, în condiţiile de eligibilitate actuale, cei care au dorit să participe la acest program au participat. Tocmai de aceea dorim să extindem programul, în sensul în care în loc de 10 ani, cât am solicitat până acum pentru aceste autovehicule să fie înmatriculate în Sfântu Gheorghe, vom scădea la 5 ani. Deci, practic, vor putea fi predate şi autoturisme înmatriculate în municipiu de 5 ani. Prin asta, probabil, vom mai putea scăpa de câteva sute de autoturisme la nivelul municipiului’, a declarat primarul Antal Arpad.
Prin acest program, autorităţile locale acordă câte 3.000 de lei pentru fiecare maşină cu o capacitate de 2-7 locuri, mai veche de 10 ani, predată la un centru autorizat de casare sau colectare a autovehiculelor.
Solicitanţii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, respectiv să aibă domiciliul sau sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, să nu aibă restanţe la bugetul local şi să declare pe proprie răspundere că pentru autovehiculul introdus în acest program nu au obţinut şi nu au depus acte pentru a obţine vouchere în cadrul Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional. De asemenea, trebuie să se angajeze că în următorii 3 ani nu vor achiziţiona un autoturism mai vechi de 5 ani, în caz contrar vor trebui să returneze suma de 3.000 lei obţinută prin acest program.
Anul acesta, bugetul iniţial al programului a fost de un milion de lei, dar a fost suplimentat cu încă 600.000 de lei pentru a putea fi onorate mai multe cereri.
Conform autorităţilor locale, în municipiul Sfântu Gheorghe sunt înmatriculate peste 22.000 de autoturisme, iar mai mult de jumătate dintre acestea sunt mai vechi de 10 ani. AGERPRES / (A – autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă)