Primăria Sfântu Gheorghe a lansat, luni, în dezbatere publică, proiectul de hotărâre privind Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) a municipiului pentru perioada 2022-2030.
Documentul schiţează cadrul de dezvoltare a municipiului Sfântu Gheorghe în următorii 8 ani şi cuprinde, totodată, o listă de proiecte aşezate în context local, regional, naţional şi european, un concept de dezvoltare, precum şi câteva direcţii prioritare de acţiune.
Potrivit autorităţilor locale, SIDU a fost elaborată în perioada august 2021 – iunie 2022 de către firma de consultanţă Planificatio S.R.L. din Miercurea Ciuc şi urmează ca şi Planul de Mobilitate Urbană Durabilă aferent zonei metropolitane a municipiului Sfântu Gheorghe (PMUD) să fie finalizat curând şi să intre în dezbatere publică.
Cele două documente strategice de planificare au fost corelate între ele, luând în considerare şi variantele în lucru ale Programelor Operaţionale pentru ciclul financiar 2021-2027.
‘Prima Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Sfântu Gheorghe (SIDU) a fost elaborată în 2016, fiind actualizată ulterior în 2020. Aceasta, pe lângă indicatorii şi obiectivele propuse a fi atinse până la 2025, conţinea un portofoliu de proiecte, pentru realizarea căreia principala sursă de finanţare a fost Programul Operaţional Regional 2014-2020. Având în vedere priorităţile de dezvoltare ce s-au conturat în ultimii ani şi faptul că se extinde aria investiţiilor previzionate, cu precădere cele de mobilitate urbană, în aria cuprinsă în zona metropolitană a municipiului, se impunea elaborarea unei noi strategii pentru orizontul de timp 2022-2030, document de planificare cu noi obiective de atins şi cu identificarea unor noi surse de finanţare. UAT Municipiul Sfântu Gheorghe intenţionează să depună cereri de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2021-2027, iar existenţa unei Strategii Integrate de Dezvoltare Urbană aprobate de Consiliul Local este criteriu de eligibilitate’, se arată în proiectul supus dezbaterii publice.
Proiectul poate fi consultat la sediul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe şi pe pagina web a instituţiei www.sfantugheorgheinfo.ro, începând cu data de 20 iunie 2022, iar eventualele propuneri, sugestii, opinii exprimate în scris, conţinând numele, prenumele, domiciliul şi numărul de telefon al semnatarului, pot fi depuse până în data de 1 iulie, la Compartimentul Relaţii cu publicul, informaţii, registratură sau la adresa de e-mail: cecilia.benko@sepsi.ro. AGERPRES / (AS – autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă)