Tarifele la apă şi canalizare vor fi majorate începând de luna viitoare cu 20% în mai multe oraşe şi comune din judeţul Covasna, unde operează Gospodăria Comunală Sfântu Gheorghe, a anunţat conducerea instituţiei.
Directorul Gospodăriei Comunale, Kozsokar Attila, a precizat că noile preţuri au fost avizate de către Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) şi includ rata inflaţiei şi procentul alocat fondului de dezvoltare a infrastructurii.
Astfel, potrivit noii scheme de tarifare, de la 1 mai, un metru cub de apă va costa 8,01 lei faţă de 6,66 lei cu TVA cât este acum, iar un metru cub de apă uzată va costa 5,62 lei faţă de 4,68 lei cu TVA inclus.
‘Inflaţia, din păcate, a ajuns la 15,5%, nu aş intra în detalii despre asta, însă cealaltă componentă a creşterii preţurilor este creşterea fondului de dezvoltare şi aş vrea să spun câteva lucruri despre aceasta. Până anul trecut nu am avut un fond de dezvoltare, aşa că taxele pe care le percepeam de la clienţii noştri ne acopereau costurile şi micile reparaţii şi investiţii. Mulţi au spus că majorarea preţului este justificată dacă îmbunătăţim calitatea serviciilor. Sunt total de acord cu ei. Fondul nostru de dezvoltare, introdus anul trecut, serveşte acestui scop. Este un proces în desfăşurare care nu trebuie să se oprească. La Târgu Secuiesc, de exemplu, numărul defecţiunilor a scăzut cu 30% în 4 ani, îmbunătăţirea acolo fiind spectaculoasă. (…) Fondul nostru de investiţii din Covasna este folosit pentru lucrări majore, la Întorsura Buzăului finalizăm lucrări care trenează de ani de zile şi acum pot fi terminate. Acest lucru este necesar deoarece există probleme peste tot. Banii care intră în acest fond din facturile plătite se întorc la consumatori. Am crescut suma care intră în fondul de investiţii, în conformitate cu procentul de 5,7% stabilit în politica de preţuri adoptată de Asociaţia de Dezvoltare Comunitară AQUACOV anul trecut’, a declarat Kozsokar Attila.
Acesta a mai menţionat că, potrivit statisticilor societăţii, un consumator mediu din judeţul Covasna consumă lunar 2,7 metri cubi de apă, cantitate care, înmulţită cu tarifele la apă şi apă uzată, corespunde sumei de 36,8 lei.
Ultima majorare de preţuri a avut loc în luna mai a anului trecut, când tarifele la apă şi canalizare au crescut cu peste 40% pe fondul scumpirii energiei electrice şi creşterii costurilor de exploatare.
Gospodărie Comunală S.A.operează în 4 oraşe şi 15 comune, adică în aproape jumătate din judeţ, respectiv în Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Întorsura Buzăului, Ghidfalău, Cătălina, Bodoc, Ozun, Sânzieni, Barcani, Ilieni, Sita Buzăului, Arcuş, Brateş, Pachia, Telechia, Ghelinţa şi Valea Crişului, asigurând servicii de apă şi canalizare unui număr de peste 100.000 de oameni.