Tarifele de acces la bazele sportive şi de agrement aflate în subordinea Primăriei Sfântu Gheorghe şi administrate de societatea Sepsi ReKreativ au fost majorate începând din acest an, însă localnicii beneficiază în continuare de reduceri pe baza cardurilor eliberate de municipalitate.
Autorităţile locale au precizat că ultima majorare a tarifelor a avut loc în anul 2017, iar de atunci preţurile utilităţilor, respectiv al gazului şi al curentului electric, precum şi costurile combustibililor şi cheltuielile de personal au crescut constant.
Astfel, un bilet standard de intrare la piscina acoperită din Sfântu Gheorghe costă 42 de lei, dar localnicii care prezintă cardul Sepsi, eliberat la cerere de către Primărie, trebuie să plătească doar jumătate din această sumă, iar familiile cu mai mult de trei copii, care deţin cardul pentru familii numeroase, vor achita 11 lei.
‘Minorii şi persoanele peste 60 de ani vor plăti 28 de lei preţ standard (respectiv 14 lei cu Sepsi Card sau 7 lei cu card pentru familii numeroase). Noile preţuri ale abonamentelor lunare sunt cuprinse între 48 de lei pentru minori şi persoane peste 60 de ani, respectiv 140 de lei abonamentul standard. În ceea ce priveşte pârtiile de schi din staţiunea Şugaş Băi, odată cu începerea noului sezon de schi (atunci când vremea va permite acest lucru), noile tarife vor fi următoarele: 12 lei preţ standard pentru o urcare (6 lei preţ cu Sepsi Card, respectiv 3 lei pentru posesorii de carduri pentru familii numeroase). Preţul pentru copii între 5-18 ani şi cei peste 60 de ani este de 9 lei preţ standard, 5 lei cu Sepsi Card, respectiv 3 lei pentru posesorii de carduri pentru familii numeroase’, se arată într-un comunicat postat miercuri pe pagina de internet a Primăriei.
La cele două patinoare din Sfântu Gheorghe, cel acoperit de lângă Arena Sepsi şi cel în aer liber din Piaţa Centrală, noile tarife sunt de 21 de lei de persoană preţ standard, 11 lei cu Sepsi Card şi 6 lei pentru posesorii de carduri pentru familii numeroase, în timp ce minorii şi persoanele peste 60 de ani vor plăti 15 lei preţ standard, 8 lei cu Sepsi Card şi 4 lei cu carduri pentru familii numeroase.
Terenurile de tenis de la Arena Sepsi şi de lângă Piaţa Agroalimentară pot fi închiriate începând cu 40 de lei pe oră, iar accesul la ştrandul municipal în sezonul estival va costa 56 de lei standard, 28 de lei cu Sepsi Card şi 14 lei cu carduri pentru familii numeroase. Copiii şi persoanele peste 60 de ani vor plăti la ştrand 38 de lei preţ standard, 19 lei cu Sepsi Card şi 10 lei cu carduri pentru familii numeroase.