Trei studenţi originari din Întorsura Buzăului fac parte din echipa care reprezintă România la Expo 2020 Dubai, aceştia participând la organizarea unor ateliere de creaţie cu tematică pascală sau susţinând recitaluri de muzică.
‘În perioada 20-30 martie 2022, Alexandra Bocîrnea, Mădălina Aldea şi Flavius Hosu, tinerii din Întorsura Buzăului, reprezintă România în cadrul expoziţiei mondiale Expo 2020, ce are loc în Dubai, Emiratele Arabe Unite. Expoziţia mondială are ca temă ‘Conectarea minţilor, Crearea viitorului’, la aceasta participând 191 de ţări, printre care se numără şi România. Alexandra Bocîrnea şi Mădălina Aldea sunt studente la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, de la Universitatea Transilvania din Braşov, iar în cadrul expoziţiei desfăşoară ateliere de creaţie cu tematică pascală pentru vizitatori, sub îndrumarea doamnei profesor conf. Indreica Simona. De asemenea, acestea le vorbesc vizitatorilor despre tradiţiile pascale româneşti’, se arată într-un comunicat de presă.
Alexandra Bocîrnea a precizat că la ateliere participă zilnic aproximativ 100 de persoane, copii şi adulţi din ţări precum India, Pakistan, Iran, Emiratele Arabe Unite, Franţa, Danemarca, Suedia, Statele Unite, Italia etc.
‘Este impresionant să descoperi atât de mulţi oameni interesaţi de cultura ta. (…) Pentru mine reprezintă o experienţă de neuitat, mă bucur enorm că mi s-a oferit această oportunitate, de a le povesti tuturor despre locul în care m-am născut. Este cu adevărat surprinzător să vezi atâţia oameni care îşi doresc să participe la activităţile noastre’, a declarat Alexandra Bocîrnea.
Potrivit sursei citate, Flavius Hosu, student la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov, susţine zilnic recitaluri în cadrul pavilionului expoziţional al României.
‘Interpret la tobe, acesta are un repertoriu bazat pe muzică simfonică şi folclor, având zilnic recitaluri la Pavilionul României. Recitalurile sale includ piese importante din repertoriul marilor compozitori de jazz: Michel Petrucciani, Oscar Peterson, Chick Corea sau Miles Davis’, se mai menţionează în comunicat.