Inginerul Papp Csongor, în vârstă de 28 de ani, a câştigat concursul pentru funcţia de administrator al Parcului Industrial de la Câmpu Frumos, rămasă vacantă la finele anului trecut după ce fostul manager a fost ales deputat în Parlamentul României.
Papp Csongor va avea un mandat de şase luni, cu posibilitate de prelungire, pe care îl va prelua în data de 1 iulie a.c.
Acesta s-a născut în municipiul Târgu Secuiesc, a absolvit Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov, iar din anul 2016 lucrează în cadrul Primăriei Sfântu Gheorghe, ca şef al Secţiei Sistem fotovoltaic.
Pentru funcţia de administrator al Parcului Industrial s-au mai înscris alţi cinci candidaţi, iar selecţia s-a făcut pe baza dosarului, a planului de management, a profilului candidatului şi a unui interviu.
Fostul administrator al Parcului Industrial de la Câmpu Frumos, Miklos Zoltan, a ocupat această funcţie din noiembrie 2018 până în decembrie 2020, când a fost ales deputat în Parlamentul României, pe listele UDMR.
Parcul Industrial de la Câmpu Frumos, amenajat în locul unui fost IAS aflat la marginea municipiului Sfântu Gheorghe, a fost realizat de Primărie printr-un proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional şi a fost inaugurat în anul 2016.
Potrivit autorităţilor locale, facilităţile oferite sunt mai avantajoase decât în alte parcuri industriale din zonă, rezidenţii fiind scutiţi de plata impozitului pe terenuri şi clădiri, de taxele pe autorizări şi de eliberare de certificate, iar după cinci ani pot cumpăra terenul concesionat.
Potrivit regulamentului, suprafaţa minimă de teren ce poate fi concesionată este de 1.000 de metri pătraţi, la preţul standard de 1,5 euro metru pătrat pe an fără TVA, dar investitorii pot beneficia de reduceri cuprinse între 20 şi 60% în funcţie de anumite criterii, cum ar fi suprafaţa, nivelul şi tipul investiţiei, numărul locurilor de muncă create şi nivelul salariilor acordate angajaţilor. AGERPRES / (AS – autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă)