Ziua maghiarilor de pretutindeni, care coincide cu izbucnirea Revoluţiei paşoptiste în Ungaria, va fi marcată marţi în mai multe localităţi din judeţul Covasna, între care şi municipiul Târgu Secuiesc, unde vor fi instituite o serie de restricţii de circulaţie.
Potrivit autorităţilor locale, acestea vizează mai multe străzi din zona centrală, precum şi Piaţa Gabor Aron, unde vor avea loc manifestări comemorative.
‘După doi ani de absenţă, tradiţionala ceremonie de comemorare va avea loc din nou în centrul oraşului Târgu Secuiesc, ceea ce va implica unele modificări ale regulilor de circulaţie. Luni, de la ora 20,00, Poliţia Locală va începe să elibereze piaţa de maşini şi vor fi impuse restricţii de circulaţie în Piaţa Gabor Aron. Începând de luni seară, vor fi închise parcările din centru, precum şi străzile de la intersecţia străzii Gabor Aron cu Poşta, strada Independenţei, strada Meseriaşilor şi strada Apafi Mihaly. În plus, marţi, de la ora 7,00, vor fi închise străzile care duc spre centru, respectiv străzile Purczel, Bem Jozsef, Wesselenyi Miklos şi Szacsvai Janos. Locuitorii de pe aceste străzi sunt atenţionaţi să nu-şi lase maşinile pe marginea drumului sau în faţa porţii, deoarece marţi va avea loc defilarea căruţelor pe aceste trasee. În plus, locuitorii din centru sunt rugaţi să îşi retragă vehiculele din piaţă începând de luni după-amiază până marţi după-amiază. Restricţia de circulaţie este în vigoare până la data de 15 martie, ora 14,00’, se arată într-un comunicat postat pe pagina de internet a Primăriei.
Manifestările vor începe la ora 9,00 cu o slujbă la Biserica reformată din localitate, urmată de ora 11,00 de tradiţionala paradă în piaţa centrală, unde vor avea loc ceremoniile oficiale la care vor fi prezenţi, printre alţii, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, europarlamentarul Vincze Lorant şi reprezentanţii Consulatului General al Ungariei la Miercurea Ciuc şi se vor încheia cu un spectacol omagial la Casa de Cultură Vigado.