AcasăStiri generaleCovasna:Doi bărbaţi au fost arestaţi, fiind acuzaţi că au înşelat un cetăţean...

Covasna:Doi bărbaţi au fost arestaţi, fiind acuzaţi că au înşelat un cetăţean austriac şi i-au restrâns dreptul de circulaţie

Doi bărbaţi din Sfântu Gheorghe au fost arestaţi preventiv, fiind acuzaţi că au retras o sumă de bani, folosind un card bancar aparţinând unui cetăţean austriac, fără acceptul acestuia, i-au furat mai multe bunuri şi i-au restrâns dreptul de circulaţie. Victima a fost adusă la Sfântul Gheorghe sub promisiunea că se va căsători cu o femeie. Potrivit unui comunicat al IGPR, poliţiştii din Covasna, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe, efectuează cercetări într-un dosar penal de înşelăciune, lipsire de libertate în mod ilegal, efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi furt. Sursa citată a arătat că în data de 30 octombrie 2020, poliţiştii din Covasna au depistat, în municipiul Sfântu Gheorghe, doi bărbaţi, de 47 şi 25 de ani, la scurt timp după ce ar fi retras o sumă bani, folosind un card bancar aparţinând unui bărbat, de 46 de ani, cetăţean austriac, fără acceptul acestuia. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că cei doi l-ar fi adus pe cetăţeanul austriac în municipiul Sfântu Gheorghe, sub promisiunea că se va căsători cu o femeie, pe care au prezentat-o ca fiind fiica bărbatului de 47 de ani, respectiv sora celui de 25 de ani, situaţie care nu corespundea realităţii. În acest sens, cetăţeanul austriac ar fi plătit către cei doi bărbaţi, în repetate rânduri, diverse sume de bani, totalizând aproximativ 7.000 de euro. În toată perioada petrecută în municipiul Sfântu Gheorghe, pe parcursul lunii octombrie, victimei i-ar fi fost restrâns dreptul de circulaţie de către cei doi bărbaţi, neputând să se deplaseze decât în proximitatea acestora şi doar cu însoţitor. De asemenea, cetăţeanului austriac i-ar fi fost furate două televizoare, un laptop şi un telefon mobil, bunuri care ar fi fost vândute sau amanetate. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 8.600 de euro. În comunicat se mai arată că faţă de cei doi bărbaţi a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar în data de 31 octombrie 2020, aceştia au fost prezentaţi Judecătoriei Sfântu Gheorghe, cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, lipsire de libertate în mod ilegal, efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi furt. AGERPRES / (AS – autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks