Purtarea măştii este suspendată în Grecia în spaţii închise începând de miercuri pentru cel puţin trei luni, vara fiind în mod tradiţional perioada de vârf a încasărilor provenind din industria turismului, de care ţara depinde economic, relatează France Presse.
Cu excepţia transportului urban – metrou, tramvai, autobuz -, a caselor de bătrâni şi spitalelor, purtarea măştii pentru protecţie împotriva COVID-19 nu mai este obligatorie în magazine, bănci sau servicii publice.
În şcoli, elevii trebuie să poarte măşti numai în timpul examenelor de sfârşit de an.
Pentru ambarcaţiuni, până acum nu s-a luat o decizie specifică, însă autorităţile recomandă purtarea măştii când este prea multă lume.
La mijlocul lunii mai, ministrul sănătăţii, Thanos Plevris, a anunţat suspendarea măsurilor de stopare a pandemiei de coronavirus în vederea deschiderii sezonului turistic, dar mai ales din cauza ‘datelor epidemiologice şi recomandărilor experţilor’.
Ministrul a indicat însă că toate măsurile de stopare a pandemiei ar trebui reexaminate la 1 septembrie, după sezonul estival.
În ultimele săptămâni, numărul deceselor şi cazurilor de infecţie cu variante ale COVID-19 în Grecia au scăzut treptat: marţi, ţara a înregistrat 5.080 de infecţii, în timp ce numărul total de persoane infectate de la debutul pandemiei în februarie 2020 s-a ridicat la 3.453.229.
Cu 10,7 milioane de locuitori, Grecia a înregistrat până acum în jur de 29.800 de decese. Peste o duzină de decese sunt încă înregistrate zilnic.
Pentru a opri pandemia, guvernul conservator grec a impus timp de doi ani măsuri stricte, de la izolare până la vaccinarea aproape obligatorie a populaţiei, pentru a evita colapsul serviciilor spitaliceşti în mod tradiţional slabe, notează AFP.
Economia Greciei depinde de turism, care reprezintă aproape un sfert din PIB. Încă din februarie, Atena a început să relaxeze sistemul pus în aplicare pentru a opri pandemia, prin suspendarea testului de depistare obligatorie pentru călătorii sosiţi în Grecia şi care deţin un certificat de vaccinare european.