„Multe nu mi-am putut explica eu din jocul făcut de George Simion la locale, incluzând aici propunerea făcută către mine de a candida la Primăria București, apoi retragerea acesteia printr-un simulacru puturos. Nu-i bai! Mi-am explicat pe parcurs. Va veni și vremea analizelor și le voi face publice pentru voi, concluziile, dar azi vă prezint o altă concluzie, la zi, anume faptul că George Simion este asistat de câteva luni de oamenii lui Ciolacu și i s-au pus la dispoziție mijloacele și infrastructura necesare pentru a evolua în mod public la vârf”, scrie, pe solidnews.ro, analistul politic Cozmin Guşă, candidat independent la prezidenţiale.
- Ați observat că George Simion nu mai are probleme cu institutele de sondare a opiniei publice, ce-l dau constant cu un scor consistent pe locul doi? Ați observat. Ei bine, acestea sunt ale lui Ciolacu sau plătite de către Ciolacu pentru ca să-i confere acest scor lui George Simion.
- Ați văzut că George Simion apare la orice televiziune de știri, RTV, Realitatea, B1 TV, Digi24, Prima News, și nu mai este cenzurat, spre deosebire de alți suveraniști? Ați observat. E tot rolul lui Ciolacu, care, pe bugetul generos al PSD, l-a introdus și pe noul său partener politic abscons, pe George.
- Ați văzut marea de panouri publicitare (sau chiar mareea de panouri publicitare) ce ne-a inundat, unde George Simion, în calitate de agent imobiliar, al nu știm cui, anunță românii că dă case ieftine? Ați observat. Ei bine, în mod majoritar acestea sunt panourile PSD și ale lui Ciolacu, acolo unde ei au avut reclama electorală și acum și-au cedat în această perioadă această expunere lui George Simion.
- Vă citez dintr-un răspuns al lui George Simion către SRS, publicat astăzi pe blogul liderului AUR, în care zice, apropo de emisiunea pe care am avut-o ieri cu SRS:
„’Nașule’, ultima oară când mi-ai adresat un apel, venit tot din aceeași zonă, mă condiționai să îmi anunț candidatura la alegerile prezidențiale în luna aprilie. Nu îmi plac somațiile, nu îmi plac condiționările și în timp mi s-a adeverit că am dreptate. Aș fi fost împins să mă sinucid politic și nu cred că oamenii care mă împingeau erau chiar așa proști să creadă că îmi fac un bine”. (Nimeni nu l-a împins să se sinucidă politic. Faptul că nu și-a anunțat candidatura a fost încă un element pentru care AUR a obținut un scor atât de mic la europarlamentare și la locale.
Există un fragment în răspunsul lui George Simion în care el mă pomenește: „Sunteți bineveniți și tu și Cozmin cu care înțeleg că faceți încă presă (adică ce înțelegi, George? Că dacă facem presă n-avem voie să facem politică?) și comentariu politic și nu aveți un vehicul politic (dar dacă avem, măi, George, vehicul politic și nu știi?). Altfel ar trebui să concurați în niște alegeri și să vă identificați cu un scor electoral, singurul care poate da măsura unor pretenții de tipul unor locuri eligibile în viitorul Parlament”. Nu mai continui, pentru că el își face aici un laudatio nemeritat, la care SRS îi răspunde într-un mod naiv și greșit, eronat, după părerea mea, cu multă politețe, renunțând la obiectivitate. SRS se preface că nu vede că George Simion fuge de răspundere și nici nu dorește să observe, deocamdată, așteptăm în viitor, faptul că George Simion este asistat. De ce? Pentru că, prieteni, am informații clare, pe care le-am și verificat, că acest comunicat a fost scris aseară de însuși Bogdan Popescu, celebrul consilier numărul 1, consilierul fără față al lui Marcel Ciolacu, ce-l asistă pe Simion de ceva vreme.
Care e, deci, drumul lui George Simion? Vă răspund eu: dacă continuă așa, este unul al irelevanței politice, dar un drum pe care merge bine sprijinit de către cei care azi îl folosesc, dar mâine îl aruncă la gunoi sau îl pot arunca eventual direct în brațele primitoare ale DIICOT, ce l așteaptă, din câte am înțeles, pe George Simion cu tolba plină. Doamne ferește! Nu-i doresc așa ceva, sper să-și revină, dar nu sunt optimist legat de acest lucru”, scrie Cozmin Guşă.
Articolul Cozmin Guşă: „AUR şi George Simion, folosiţi şi promovaţi azi de PSD, mâine vor fi aruncaţi din barcă fără probleme dacă nu va mai fi nevoie de ei” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro