„E momentul bilanțurilor de final de an, deci e și timpul să analizăm cu ce ne-am ales după guvernări de coșmar și seria de alegeri terminate cu cele din București, asta ca să pricepem corect ce ne așteaptă în 2026. În 2025, am avut parte de guvernările Ciolacu și Bolojan. Prima dintre ele a fost avariată grav prin insuccesul electoral al PSD-istului, dar mai ales din cauza dărâmării democrației românești prin decizia de anulare a turului 2, în decembrie 2024, și prelungirea ilegală a mandatului 2 al lui Klaus Iohannis. Apoi, din iunie 2025, a fost scoasă cu forcepsul guvernarea Bolojan, ce a readus USR la putere. Dacă în lunile lui Ciolacu s-a cheltuit în exces și fără eficiență, mai ales în scopuri electorale, de când a venit Bolojan s-a instalat un haos administrativ, generat prin deciziile de tăieri salariale nefinalizate și manageriate la întâmplare, creșteri de taxe, dar și scandaluri cotidiene, amorsate mai ales din zona USR”, scrie, pe solidnews.ro, analistul politic Cozmin Guşă.
„UDMR și PNL nu și-au făcut simțită prezența la guvernare, iar PSD s-a complăcut să stea la galerie și să huiduie fără efect. PSDiștii și-au subordonat, de fapt, strategia intereselor legate de alegerea lui Grindeanu ca președinte de partid. Țara mai degrabă n-a fost condusă și de la Cotroceni, acolo unde câteva luni a călcat apa interimarul Bolojan, preocupat, la rândul său, doar să așeze în funcții oamenii rețelei Coldea-Kovesi, apoi, din luna mai, a urmat Nicușor Dan, care abia acum pare că a priceput că e președinte; a stat o jumătate de an fiind ținta ironiilor interne și internaționale. În fața acestor aberații, românii n-au avut prea multe de spus. Au protestat doar pe rețelele de socializare, s-au mobilizat doar la prezidențialele din luna mai, dar atunci li s-a dat peste bot, fiindu-ne impus președintele; în final, românii au acceptat și asta și au plecat prin vacanțe. Legat de alegeri, rămânând din 2024 cu restanța prezidențialelor, a trebuit să le organizăm din nou, în luna mai, însă în condiții net diferite. Observând că cetățenii României nu se revoltă în stradă, sistemul din SECURISTAN a organizat un scrutin pe butoane, prin care a fost impus cel ce nu părea să aibă decât șansa a treia, anume Nicușor Dan. Au fost eliminați din competiție Diana Șoșoacă și Călin Georgescu, apoi în turul întâi a fost trădat masiv Crin Antonescu, iar în final a fost fraudat votul în favoarea lui George Simion și așa s-a scris istoria electorală în 2025, în țara unde voturile se contabilizează încă de un serviciu secret, iar partidele politice nu mai fac numărătoare paralelă. Seria de alegeri românești s-a încheiat doar pe 7 decembrie, acum, unde, la București, se spera la o reparație, ce să mai respectabilizeze România după un an de derapaje grave. Nu s-a reușit nici asta, deoarece miza Factorului Extern devenise menținerea în funcție a premierului Bolojan și așa a fost impus ca primar liberalul Ciprian Ciucu, iar, din nou, toată lumea tace, deși se știe că acesta n-a avut voturile necesare pentru ca să ajungă primar, a fost pus tot din pix, și repet, în țara unde voturile se contabilizează încă de un serviciu secret, iar partidele nu mai fac numărătoare paralelă.
Așa încheiem anul 2025, dar bomba va fi lansată în mai puțin de două săptămâni, când taxele vor crește amețitor, iar buzunarele românilor vor fi golite, inclusiv prin plata facturilor de iarnă. Între timp, atenția a fost monopolizată de lupta din justiție, una tot pentru privilegii și putere, dar românii sunt preocupați de petrecerile și concediile de Crăciun și Revelion; familiile mai sărace se grupează și taie câte un porc. Toți știm însă că, la final de 2025 și început de 2026, suntem și mai săraci și mai proști. La Budapesta, Viena, Paris, ba chiar și la Praga, mai ales la Bruxelles, s-au urzit deja planurile de acaparare a resurselor României. Aceste planuri vor fi implementate imediat după ce se vor înțelege între ei referitor la împărțeală. România nu va mai fi consultată pentru a-și da acceptul, deciziile de devalizare vor fi executate în viteză, în primăvara următoare. Practic, vom afla ce-am pățit doar după execuție. Dar nu vom mai avea nici măcar scuza că n-am fi știut dinainte. Știm, dar nu mai putem face nimic; desigur, era să uit: în afara faptului că putem urla pe rețelele de socializare”, spune Guşă.
Sursa: Ecopolitic.ro





