„V-am mai vorbit și în trecut despre sondajele de opinie; vă reamintesc că acestea sunt de trei feluri: cele raportate publicului, care sunt total falsificate și deservesc interesele celor ce le plătesc; cele interne ale partidelor, care sunt parțial corecte, modificate discret, dar semnificativ prin prisma intereselor de manipulare ale serviciilor secrete, ce coordonează prin interpuși activitatea, atenție, TUTUROR institutelor de sondare; a treia categorie, cele ale serviciilor secrete, care sondaje sunt corecte și la care are acces doar un cerc extrem de restrâns. Nu fiți dezamăgiți sau nervoși; așa merge treaba, nu doar în Securistanul nostru, dar peste tot în lume”, scrie, pe solidnews.ro, analistul politic Cozmin Guşă.
„Partidele politice consideră că, raportând rezultate favorabile lor, dar false, reușesc să-și mobilizeze activele interne de partid și electoratele aferente, numai că asta a mers doar până când rezultatele raportate de diversele institute de sondare erau relativ convergente, ori, la noi, acest lucru nu se mai petrece demult și exact cei vizați de către partide, anume activele interne și electoratele, și-au pierdut încrederea în sondaje în mod irevocabil. Casele de sondare au devenit, de fapt, instrumente de public relations (PR), acționează lăutărește, adică le pui suta de euro sau de dolari (la modul figurat vorbind) la arcuș și îți cântă melodia preferată.
Din acest unghi, sondajele false mai au doar sarcina să-i țină în jocul public pe protagoniștii bine aleși; în schimb, dezorientează exact publicul nehotărât, care nehotărât va rămâne, ba chiar mulți dintre cei aflați în această categorie vor trece în postura de inactivi din punct de vedere electoral, adică nu vor mai vota. Una dintre celelalte consecințe va fi cea care avantajează doar partidele cu structuri de organizare complete, mă refer la publicarea sondajelor false, iar aceste structuri de organizare complete le prezintă la noi doar două partide: PSD și PNL. Dar un alt scop vizat de propagarea în cascadă a sondajelor false este legat de fraudarea pe scară largă, ce se va practica din plin și în anul acesta, iar aici își vor intra în rol și serviciile secrete, care vor putea astfel să-și împingă în Parlament actori politici agreați, respectiv, în această ceață densă, generată de rezultatele false ale sondajelor, îi vor putea descalifica ușor pe cei nedoriți, care, ia ghiciți, la numărătoare vor avea fatidicul scor de 4,9% (cunoașteți cazurile mai recente ale PMP și Pro România).
Cine să mai conteste, dacă nimeni nu are încredere în sondaje, iar rezultatele exit-poll-urilor sunt scrise dinainte pe măsuțele din „pădure” (pădure, adică servicii secrete)? Și dacă cineva contestă, cine își mai închipuie în Securistam că justiția îi va da dreptate? Acesta e motivul pentru care chiar candidații ce par cei mai înverșunați și atacă tot ceea ce li se pare lor că merge prost în țară, atunci când vine vorba despre serviciile secrete și dictatura pe care acestea o exercită, tac mâlc și se pun pe modul mucles. Toți speră că, dacă se gudură în public în fața instituțiilor de forță, poate, poate vor fi calificați. Nu știu, sărmanii, că favoriții au fost aleși demult. Cum s-ar zice, căsătoriile s-au oficiat deja, iar acum se desfășoară doar masa și dansul, unde cei care nu sunt securici, adică noi, suntem doar cotizanți”, scrie Guşă.
Articolul Cozmin Guşă: „Căsătoriile s-au oficiat deja, acum se desfășoară doar masa și dansul, unde cei care nu sunt securici, adică noi, suntem doar cotizanți” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro