AcasăPoliticaCozmin Guşă: Câtă disperare ca să fie atacat exact filmul ce prezintă...

Cozmin Guşă: Câtă disperare ca să fie atacat exact filmul ce prezintă decăderea societății românești și expune Statul Paralel subordonat Factorului Extern! Degeaba băieți, ”21 de rubini” și mesajul său s-au viralizat printre români, Dumnezeu ține cu cei corecți și curajoși

„Ieri dimineață, după difuzarea de luni seara a filmului „21 de rubini” la Realitatea PLUS, confratele Ghilezan s-a trezit cu noaptea în cap și a cules reacțiile negative ale unor internauți teleghidați despre filmul lui Ciprian Mega. Probabil că Marius vrea să anunțe astfel ce va urma în timpul zilei și, într-adevăr, au curs în timpul zilei de ieri păreri avizate sau deloc avizate despre conținutul și mesajul filmului ce expune oroarea românească. Am contabilizat și eu mare parte dintre aceste păreri, prilej cu care mi-am completat lista celor butonați de către Statul Paralel, ce stăteau bine, bine conspirați; adică așa am descoperit acoperiții. Nu înșir aici aceste păreri. Unele sunt discutabile, altele sunt anulabile din start, dar toate duc către ideea că filmul „21 de rubini”, film cenzurat, atenție, al preotului regizor Ciprian Mega ar fi o iscusită urzeală a sistemului de a o face mare pe nimeni alta decât pe Laura Codruța Kovesi. Aberant, dar nu contează”, scrie, pe solidnews.ro, analistul politic şi candidat independent la Preşedinţia României, Cozmin Guşă.

„Ce contează este că sunt jurnaliști inteligenți, dar la care mă așteptam să considere așa, pentru că în cazul unora ăsta-i ordinul pe unitate, cum se zice, și mă refer la cazul particular al lui Bogdan Tiberiu Iacob; sunt alții chiar sofisticați, precum Dan Diaconu, despre care îmi pare rău să spun că au fost manipulați prea ușor. Nu mă pot gândi încă la altceva.

Legat de aceste comentarii, filmul ca și filmul, am o completare a părerii lor și zic în felul următor: Măi, băieți, cum de niciunul dintre voi n-ați considerat de cuviință, în calitatea voastră, comună cu a mea, de așa-ziși „putiniști” dovediți, să comentați excepționalele întâlniri ale lui Ciprian Mega de la Moscova? Faptul că a primit binecuvântare de la patriarhul Kiril ca să slujească în biserica Kremlinului la liturghia de duminică n-a fost un mare eveniment de comentat? Faptul că, după ce l-a criticat pe Dmitri Medvedev, fostul președinte al Rusiei, pentru poziția lui greșită la adresa românilor, a fost invitat la cină de către Medvedev și de către soția lui, având o discuție agreabilă, în care a putut să impună o altă părere legată de România, nici asta nu vi s-a părut interesant? Mai apoi, marele eveniment că filantropul numărul 1 al Rusiei, miliardarul Malofeev Konstantin, l-a invitat la o discuție lungă și la prânz, discuție care apoi i-a deschis calea către cea mai importantă, întâlnire, cea cu Vladimir Putin, n-au fost, măi băieți, evenimente pe care ar fi trebuit să le discutați, voi care sunteți atât de preocupați de relația cu Rusia, voi care sunteți atât de anti-americani de foarte multe ori, voi care sunteți atât de critici la adresa Uniunii Europene? Uite, Ciprian Mega a avut acest gen de întâlniri la Moscova. Nu vi s-au părut importante? A, sau cum să considerăm în baza a ceea ce ați scris despre film? Că rușii ăștia netrebnici, de tipul celor pe care i-am menționat mai devreme, s-au întâlnit cu Ciprian Mega tocmai pentru că ar susține-o pe Kovesi sau că îl iubesc pe Coldea?

Am concluzia că ceva necurat se petrece și la nivelul unor jurnaliști respectabili până acum, suveraniști de vocație, de bună calitate, și îmi pare despre ei că dau cu bota în baltă exact când vine vremea câte unui examen, cum este și cel de a relata despre film și vizita la Moscova, plus întâlnirile de acolo; cumva pe modelul în care vedem că se comportă partidul suveranist AUR acum, în alegeri. Haideți, atunci, prieteni goldiști, să-i descoperim pe acoperiți, așa cum le-am transmis ieri și viitorilor candidați la prezidențiale de pe partea suveranistă, care au fost informatori ai securității sau agenți ai actualelor servicii secrete, să renunțe la candidatură, pentru că îi voi expune public. Cât despre film, în încheiere, film al cărui mesaj excepțional s-a viralizat deja și va continua să se viralizeze, mai ales acum când e la liber pe YouTube, le transmit tuturor supăraților că au atacat prost și târziu, semn că nu mai sunt la fel de grupați și nici măcar suficient de inteligenți”, scrie Guşă.

Articolul Cozmin Guşă: Câtă disperare ca să fie atacat exact filmul ce prezintă decăderea societății românești și expune Statul Paralel subordonat Factorului Extern! Degeaba băieți, ”21 de rubini” și mesajul său s-au viralizat printre români, Dumnezeu ține cu cei corecți și curajoși apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks