Victor Ponta se încurcă în declarații, spunând că se mulțumește cu funcția sa actuală, de consilier onorific, nemaidorind să intre în politică, doar ca la câteva zile distanță de aceste afirmații să apară ca evidentă dorința sa de a reveni pe scena politică. Participând la emisiunea Anei Maria Păcuraru de la Realitatea PLUS, Cozmin Gușă a analizat parcursul politic al „vicleanului copil de casă” Victor Ponta, scrie solidnews.ro.
„Varujan Vosganian, care a reintrat și el în politică, dar are un alt calibru (cei de la PNL i-au și dat șefia organizației Vaslui, în locul lu Nelu Tătaru), în calitatea lui de scriitor, îmi spunea la Gold FM că ‘uriașa problemă a României e că acceptăm de 35 de ani să trăim într-un soi de imponderabilitate morală’. Ce vedem la Victor Ponta, această ușurință de a minți sau de a-și schimba părerea imediat, dovadă fiind ce spunea acum 2 săptămâni chiar în această emisiune, arată această imponderabilitate morală, care este exemplificată public prin faptul că politicienii s-au obișnuit să nu fie taxați atunci când se demonstrează că vreun cuvânt de-al lor nu contează. Problema nu este la ei, că se iau unii după alții (Ponta după Băsescu; Băsescu după Iliescu), că este un lanț al slăbiciunilor. Iliescu a început cu marea minciună în 1990, că n-ar fi fost agent KGB și s-a demonstrat că a fost, sau că a fost o revoluție, când de fapt nu a fost – nimeni nu a mai anchetat autorii, ucigașii tinerilor de pe străzi. Această minciună s-a perpetuat, ‘a mers și așa’, oamenii care au mințit au fost aleși și realeși. Cetățenii României și-au pierdut simțul critic și pentru că mulți dintre ei s-au obișnuit în această imponderabilitate morală, plutirea aceasta, fără consecvență, fără predictibilitate, care generează și o viață de proastă calitate”, a spus Guşă.
Articolul Cozmin Guşă: Ce vedem la Ponta, această ușurință de a minți, arată „imponderabilitatea morală” care este exemplificată public prin faptul că politicienii s-au obișnuit să nu fie taxați atunci când se demonstrează că au minţit apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro