„Cu toate amărăciunile și dezamăgirile zilnice, românii au plonjat în satisfacția câștigării de medalii la olimpiadă, iar Popovici și canotorii ne-au adus satisfacția medaliilor și a intonării imnului nostru la Paris. Ieri au fost finalele pe aparate la gimnastică și, după mulți ani, s-a sperat obținerea de medalii la bârnă sau la sol de către una dintre cele două gimnaste, lucru care s-a întâmplat în mod salutar la sol, prin Ana Maria Bărbosu, ce a câștigat bronzul”, scrie, pe solidnews.ro, analistul politic Cozmin Guşă, candidat independent la prezidenţiale.
„Ce-a urmat? Americanii, deși aveau deja o gimnastă medaliată cu argint, au contestat nota altei americance clasată după românca noastră, ce a fost dată jos la propriu de pe podium, unde a fost urcată a doua americancă, iar în același timp arbitri n-au luat în seamă contestația argumentată a Sabrinei Voinea, ce a fost plasată astfel pe locul 5, după colega ei Ana Maria Bărbosu.
Fetele noastre și antrenorii lor, printre care marea fostă gimnastă Camelia Voinea, mama Sabrinei, au demonstrat că e vorba despre o mare fraudă de arbitraj în beneficiul gimnastelor din SUA. Nu există îndoială că a fost așa, Camelia Voinea a indicat foto-video că româncele au fost furate, explicând argumentat că s-a decis așa pentru a-i face un cadou de retragere, prin medalia de bronz, uneia dintre americance. Nadia Comăneci a încercat să intervină, dar a reușit să încurce și mai tare treburile pentru noi, dând dreptate în final brigăzii de arbitri hoți. Nadia noastră este cetățean american, dar și președinta de onoare a Federației Române de Gimnastică, iar altceva chiar nu mai vreau să zic, sunt la rândul meu foarte dezamăgit de poziționarea ei.
Îmi aduc aminte cum, la Olimpiada de la Moscova din 1980, rușii, șefii noștri politici de atunci, au furat-o pe Nadia în beneficiul unei rusoaice de-a lor, concursul și medalierea au fost întrerupte, iar ai noștri, în frunte cu Bella Karoly, au făcut un scandal monstru, televizat pentru miliardele de telespectatori ce-au văzut cu ochii lor frauda. N-am avut câștig de cauză, dar am avut demnitate și ne-am bătut cu rușii pentru dreptatea noastră.
Ieri oficialii noștri prezenți la Paris au tăcut, Elisabeta Lipă le-a consolat pe fetele noastre ce plângeau în hohote spunând că sunt bune și locurile 4 și 5, iar spre seară am înțeles că a fost depusă o contestație de către COSR. Camelia Voinea a declarat că fata ei, și campioana noastră, se va retrage din activitate, tocmai pentru că a constatat că nimeni nu luptă pentru drepturile de medalie ale unor fete ce-au dat tot ce-au putut. O mare dramă sportivă și de viață!
În țară, pentru că scandalul e uriaș și va degenera, presa de propagandă a americanilor din România a dat dreptate gimnastei din SUA, cu găselnița infamă că aceasta a putut obține un punctaj mai mare în urma contestației tocmai pentru că executase în plus un element dificil, având paternitatea fostei campioane românce Adina Gogean. Iar asta e ceva scârbos!
Sunt președinte de federație sportivă și cunosc bine eforturile supraomenești ale sportivilor și antrenorilor olimpici, dar mult mai bine decât mine le cunosc Nadia Comăneci și oficialii MUȚI ai sportului românesc prezenți la Paris. E clar că mă gândesc și la viața distrusă a Andreei Răducan, ce-a fost furată invocându-se atunci Nurofenul, e limpede că n-am învățat nimic atunci, iar oficialii noștri mandatați să apere drepturile campionilor noștri, deocamdată s-au comportat ca niște sclaveți.
În plus, spre deosebire de alte țări ce-au mai fost nedreptățite la Paris, aseară în România n-au existat dezbateri prin care să ne cerem dreptatea la televiziuni, ar fi contat mult în posibila judecare a contestației, ce poate se va face azi, să sperăm totuși că fetelor li se va face dreptate, deși nu cred, pentru că n-am văzut deloc determinarea oficialilor români în apărarea cauzei noastre.
Și concluzia paradoxală de final: e clar că eram mai demni în dictatură atunci când era vorba despre afectarea interesului național, azi am ajuns să fim umiliți și să căutăm noi circumstanțe atenuante în favoarea abuzatorului! Pentru ce și de ce ne mai mirăm că am ajuns la cheremul oricui și batjocura tuturor?!
Și insist asupra mizei noastre naționale! Printr-o medalie la Olimpiadă un sport se poate reconstrui, și ăsta-i cazul gimnasticii noastre, măi conducători politici de doi bani, buni de parazitat rezultatele muncii unor sportivi ce-ar vrea să se ascundă de voi, dar n-au cum …”, scrie Guşă.
Articolul Cozmin Guşă: În comunism, rușii ne furau, iar noi ne certam cu ei, azi ne fură americanii, iar noi le dăm dreptate; Lipă le consola pe fetele noastre ce plângeau în hohote spunând că sunt bune și locurile 4 și 5, iar oficialii noștri mandatați să apere drepturile campionilor noștri s-au comportat ca niște sclaveți apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro