AcasăPoliticaCozmin Guşă: În prăbuşire şi în lipsă de soluţii, Von der Leyen...

Cozmin Guşă: În prăbuşire şi în lipsă de soluţii, Von der Leyen lansează „Eurobarometre” false care, în cazul nostru, al românilor, ne spun cât suntem de iubitori de politici UE

„UM G4Media, adică „Unitatea Militară G4Media” a publicat ieri ultimul eurobarometru, comandat de către Parlamentul European, iar alde Tapalagă și Pantazi au fost corecți și au marcat în pagina lor de Internet că primesc bani pentru asta printr-un program de subvenții ale unor proiecte de comunicare. Adică se face manipulare, dar pe bani, deci, fiind manipulare, e fără accente critice din partea redacției la adresa acestei cercetări”, scrie, pe solidnews.ro, analistul politic Cozmin Guşă.

„Dar ce putem afla de acolo? Că nici n-a venit încă Taylor Swift în turneul plătit de către Urusla  von der Leyen și interesul pentru alegerile europene a crescut miraculos la 60% în plan european; cică fix atâta ar fi și în România, unde, zic ei, că vreo 50% dintre români ar fi mulțumiți de activitatea UE. Ca să ne aburească cu schemă, autorii eurobarometrului ne zic că europenii consideră că pacea e cea mai importantă valoare de apărat, uitând că noi toți suntem nemulțumiți că alde Ursula ne-a băgat în război, cheltuie aiurea banii pe armament, cu sancțiunile impuse regimului lui Putin a pus pe butuci economiile din Uniunea Europeană, ne-a scumpit groaznic traiul, reușind, în schimb, să crească economia Rusiei. După asta, ca să justifice viitoarele cheltuieli de înarmare, eurobarometrul ne mai spune că securitatea militară (pentru „asigurarea păcii”, pricepeți voi) e pe primul loc printre cetățenii UE, sugerând că cei mai mulți dintre noi, europenii, am fi anti-Rusia și pro-războiul din Ucraina, care trebuie apărată, nu?, pentru securitatea militară. O aberație de la cap la coadă.

Despre noi, românii, se spune în plus neghiobia că aproape jumătate dintre noi am avea o imagine pozitivă despre Parlamentul European, dar și că 65% tot dintre noi, românii, considerăm că politica UE ne face bine. Nu mai continui ca să nu vă enervez în plus. Ăsta este rezumatul, e limpede manipularea, care relevă, însă, prieteni goldiști, disperarea, lipsa de soluții și de candidați ale șefilor din UE. Deci marea strategie a Ursulei and company de revigorare a europenismului se rezumă la ambalarea de minciuni prin eurobarometre false, dar și la aducerea în turneu, în luna mai, în timpul campaniei electorale a lui Taylor Swift, chiar împrumutată din Statele Unite ale Americii. Se mai bazează, bineînțeles, în planuri naționale și pe fraudarea votării, posibilă și bine exersată în state ca România. De aia în loc de concluzie zic așa: că nu pot ei fura cât putem noi vota sau, din păcate, absenta”, scrie Guşă.

Articolul Cozmin Guşă: În prăbuşire şi în lipsă de soluţii, Von der Leyen lansează „Eurobarometre” false care, în cazul nostru, al românilor, ne spun cât suntem de iubitori de politici UE apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks