„Am urmărit azi dimineață în pastila lui Ion Cristoiu imaginile cu Iohannis răspunzând întrebării legate de situația tragicomică a coaliției PSD-PNL, relevată prin decizia candidaturilor separate de la București și eliminarea lui Cîrstoiu. Omul, adică Klaus Werner Iohannis, e din filmul lui. A bălmăjit niște prostii cu ton marțial și mină de tip poker face, iar faptul că e în mare dificultate a fost relevat doar de forjarea la maximum a verighetei din dotare, pe care a tot rotit-o pe deget, de parcă voia să creeze energie calorică”, scrie, pe solidnews.ro, analistul politic Cozmin Guşă.
„L-am văzut și pe Ciolacu ieri, pe scenă alături de noua veche prietenă Gabriela Firea. A stat aplecat peste microfon, pe care și-l tot aranja de parcă el era Dan Bittman, iar când nu vorbea, Ciolacu se strângea în brațe; cred că avea în minte că altfel s-ar putea dezintegra. Spre deosebire de Iohannis, însă, el și-a compus o față publică dublă: cu o parte lingușitoare, dedicată lui Firea, iar cealaltă de pețitor al lui Piedone, un adevărat Ianus Ciolacu. Am aflat, însă, cu acest prilej și că frații Ciolacu sunt prieteni vechi cu ipochimenul lui Dan Voiculescu, respectiv Cristian Popescu Piedone.
Despre Ciucă nu pot să vă relatez nimic, prieteni, pentru că viteazul general al armatei române, eroul grăsuț de la Nasiriyah, s-a ascuns. Dacă cei trei lideri ai României de azi se comportă așa în cazul unui eveniment intern al coaliției lor, e drept că incomod, dar banal de rezolvat chiar și pentru un om politic mediocru, apoi închipuiți-vă, prieteni, cum fac ei față provocărilor de politică externă în contextul actual complicat și în cel viitor de tip exploziv. Pe ăștia trei dacă Trump îi va lua de urechi, ei vor cădea în genunchi, iar dacă Putin cumva se va încrunta la ei, se vor pune pe burtă și se vor ascunde sub paturi. Rămâneți vă rog cu această imagine a lor. E mobilizatoare pentru a reuși să dăm cu ei de pământ la vot”, scrie Guşă.
Articolul Cozmin Guşă: Iohannis îşi învârte nervos verigheta pe deget, Ciucă generalul, „eroul-grăsuţ” de la Nasiriyah, e dispărut din peisaj, iar Ciolacu și-a compus față dublă, de lingușitor-pețitor apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro