„Aseară am urmărit numărătoarea pentru alegerile și referendumul din Moldova, până pe la 00.00, apoi am scris următoarea postare:
”Maia Sandu, final de drum. “Dead-End”, cum se zice la Soros!
Referendumul nu trece, Maia Sandu intră-n turul doi, finală cu Stoianoglo, pe care a avut grijă să/l aresteze în mandatul ei. Cu referendumul picat și fără aliați compatibili în turul doi, soarta Maiei Sandu e limpede. Și meritată! “Cristal clear”, cum zic tot tovarășii ei din rețeaua Soros. Restul comentariilor, mâine la GOLD FM. HAI ROMÂNIA! De fapt, e cazul să scandăm mai mult decât oricând Hai “RO + MD = RO”!””, scrie, pe solidnews.ro, analistul politic Cozmin Guşă.
„Rezultatele la acea oră indicau că va exista un tur doi între Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo, președintele în funcție, respectiv candidatul socialiștilor, iar referendumul era înregistrat cu un avantaj de cca 10% în favoarea celor ce nu doresc integrarea în UE a Moldovei. Câțiva prieteni mi-au răspuns rapid la postare, spunându-mi că n-ar trebui să mă grăbesc, deoarece vor fi contabilizate ulterior voturile din diaspora moldovenească, care voturi ar putea întoarce rezultatul referendumului. Le-am răspuns amuzat că sunt sigur că va fi așa, că se va petrece ceva similar fraudării alegerilor românești din 2009, în favoarea lui Băsescu și contra lui Geoană, dar că tocmai din acest motiv am dorit să consemnez printr-o postare poza momentului, deoarece va fi una istorică. Apoi m-am culcat.
Acum, când scriu acest editorial (orele 7.30), s-au contabilizat voturile din 98% din secțiile de votare, iar diferența de 10% în favoarea celor anti-UE s-a evaporat, rezultatul arată 50,1% în avantajul celor pro-UE. Adică s-a întâmplat exact ceea ce se presupunea că va fi, după introducerea proceselor verbale din diaspora moldovenească europeană. Vom vedea până la finalul numărătorii care va fi rezultatul înregistrat la referendum, probabil în următoarele ore. Comentariile despre relevanța și valoarea de întrebuințare a unui astfel de rezultat le vom face în emisiunile de la GOLD FM, unde vom analiza și consecințele legate de posibile evenimente social-politice grave în Moldova, respectiv despre impactul asupra strategiilor UE de tip Ursula, ce se dovedesc ca fiind profund defectuoase (de remarcat că sistemul de numărare și contabilizare a voturilor în Moldova nu prevede filiera de tip STS, ca-n România, deci fraudarea finală este mai anevoioasă!).
La această oră zic în felul următor: Cred că referendumul din Moldova a fost dublu fraudat, în mod fizic, respectiv moral. Și mai cred că Maia Sandu poate rămâne președinte tot printr-o fraudă electorală. Noapte de tip GEOANĂ-2009 la Chișinău!
Articolul Cozmin Guşă: Maia Sandu poate rămâne președinte tot printr-o fraudă electorală, de tip „Geoană-2009” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro