AcasăPoliticaCozmin Guşă: „Nicușor Dan a priceput că-și poate permite (aproape) orice, joacă...

Cozmin Guşă: „Nicușor Dan a priceput că-și poate permite (aproape) orice, joacă dur și eficient! 5 concluzii după nominalizarea lui Eugen Tomac”

„Săvârșitu-s-a!”, ca să folosesc un termen ortodox, care, sigur, are o conotație pozitivă. Acum voi veți hotărî în ce fel și cât de pozitive sunt concluziile pe care le am legat de mișcările impunerii unui nou guvern. Ei bine, prognozele de la Gold FM, din ultima lună, au fost corecte și a venit ieri Guvernul meu 2.0, cu Eugen Tomac, ce va alege o echipă de tehnocrați. În ceea ce mă privește, legat de prognoze, am greșit doar în privința numelui persoanei desemnate ca premier. Eu pariam, din diverse considerente – nu le mai reiau aici, sunteți la curent –, pe nominalizarea lui Alexandru Nazare”, scrie, pe solidnews.ro, analistul politic Cozmin Guşă.

„Președinții României și Guvernul meu:

Un președinte ce n-a avut Guvernul meu, în ultimele decenii, a fost, culmea, Ion Iliescu, care a avut guvernul Năstase, dar e limpede că nu era controlabil din punct de vedere al Cotrocenilor. Nici Băsescu n-a avut, în primul său mandat, guvernul meu  între 2004 și 2008: a fost guvernul Tăriceanu, pe care, de asemenea, nu îl putea controla. Abia apoi, după alegerile parlamentare și consolidarea Statului Paralel, n-a mai fost o problemă în a-și impune guvernul meu, și așa am ajuns la guvernul Boc, adică al lui Băsescu, vă amintiți.

Iohannis a experimentat doar un an cu alt guvern decât al său, anume guvernul Ponta, ce-a guvernat în 2015. Apoi s-a pus la cale oroarea de la Colectiv și a urmat guvernul Cioloș, dovedit ca fiind al meu, adică al lui Iohannis și al serviciilor secrete. S-a revenit apoi, din 2016, la guverne care au scăpat de sub autoritatea prezidențială, guvernele Dragnea – dacă le putem numi așa – cu Sorin Grindeanu, Mihai Tudose, Viorica Dăncilă, parțial. Apoi n-am mai avut parte decât de guvernări Iohannis, adică de Guvernul meu.

Nicușor Dan, la fel ca Iohannis, n-a reușit din prima să aibă Guvernul meu, deoarece o parte dintre forțele subterane ce l-au pus președinte i l-au impus apoi pe Ilie Bolojan ca premier. Astăzi, știm că aceste forțe au fost Germania, Franța – care nu mai e de partea lui Bolojan – și, bineînțeles, echipajul intern bine conectat internațional, protagoniștii fostului binom de tip Kovesi-Coldea. Rețineți, însă, faptul că, în aceste ultime decenii de Guvernul meu, nici Parlamentul, nici partidele politice, nici cetățenii în stradă, nici măcar presa nu s-au mai opus acestor încălcări flagrante ale Constituției. De ce? Pentru că România a funcționat în regim de SECURISTAN, după cum voi știți bine. Pe acest fond și după ce a căpătat asigurarea Americii și a Franței că nu vor interveni, Nicușor Dan a dat jos guvernul Bolojan cu mâna PSD și AUR – infamul guvern Bolojan – și a captat astfel favorabilitatea oamenilor normali și/sau patrioți din România. Apoi a trecut la finalizarea operațiunii ce a debutat ieri, prin nominalizarea ca premier desemnat a lui Eugen Tomac.

Reiau aici concluzia din titlu: Nicușor a priceput bine că își poate permite aproape orice, joacă dur și eficient. Și adaug faptul că, desigur, e bine asistat de către strategul său, lucru pe care l-am observat imediat după ce Nicușor Dan și-a impus voința asupra numirilor șefilor de Parchete, o lovitură fără de care nu putea să facă ce-a făcut ulterior.

Am cinci concluzii de etapă. Bineînțeles că dezbaterea și speculațiile din următoarele zile vor fi extrem de animate. Să aveți încredere că baza este ceea ce expun eu azi.

1. Guvernul meu, al lui Nicușor Dan, e mai bun și mai sigur decât cele ale predecesorilor.

Eugen Tomac a dovedit de-a lungul carierei sale politice că e obedient și disciplinat în relația cu șefii. N-are un partid mare care să-l poată condiționa sau susține împotriva președintelui. Sprijinul său depinde astfel strict de Nicușor Dan.

Guvernul lui Nicușor Dan, dacă se confirmă numele viitorilor miniștri – nume vehiculate pe surse –, va apărea ca fiind cel mai galonat din punct de vedere profesional dintre cele precedente și, în plus, va îndeplini un deziderat al românilor sătui de politrucii partidelor, mulți proști sau hoți.

Cu astfel de echipă guvernamentală, Nicușor Dan va reuși să se achite de obligațiile internaționale generate prin calitatea sa de președinte de stat, respectiv de cele subterane sau oculte, ce vin de la echipa sa de susținători nevăzuți, interni sau externi, susținători care își așteaptă răsplata și nu puteau depinde de nazurile vreunui Bolojan.

2. Partidele sunt praf!

Ele nu mai pot furniza resursa umană de tip profi și nici nu mai pot asigura autoritate parlamentară, după cum se vede. Ei bine, în acest context indubitabil, Nicușor Dan e chiar legitim să preia și volanul guvernării.

Desigur că o parte dintre tehnocrații prezentați de către Tomac vor avea pe sub sacou tricoul de partid, dar asta nu are absolut nicio relevanță în perspectiva viitorului carusel guvernamental.

În plus, partidele desprinse de guvernare capătă șansa reformei interne – PSD, PNL, UDMR, USR, toate –, iar cele care vor pricepe acest lucru chiar se pot salva în perspectiva alegerilor din 2028.

Cumva, aceste partide vor fi libere nu doar să-și aleagă noi conduceri, mai potrivite, dar și să facă opoziție dură guvernului Tomac, desigur, doar până la bariera trecerii unei moțiuni de cenzură, moțiune ce nu va fi lăsată la liber deocamdată. Cunoașteți: libertatea câinilor e dată de lungimea lanțului!

3. Eugen Tomac e o alegere chibzuită a lui Nicușor Dan.

Nu doar din punct de vedere al celor expuse la punctul 1, dar și din perspectiva jocului geopolitic în care România, să sperăm, se va angrena în sfârșit.

Lăsați lamentările legate de profesionalism macroeconomic, prestigiu, experiență. Ar fi fost bine să se poată și așa. Priviți în schimb adevărul: România nu mai poate pluti decât dacă Factorul Extern devine cointeresat. Iar structura acestui Factor Extern în regiune se va schimba chiar în acest an.

V-am anunțat și știți: la Marea Neagră se va decide, în triunghiul geopolitic Rusia–SUA–China, cu beneficiari secundari de tip Franța, Germania, Italia sau alte state din UE în nevoi.

Din acest unghi, la Tomac contează mult și cele trei cetățenii pe care le are – română, ucraineană și moldovenească –, ultima căpătând valoare mare de întrebuințare dacă se va demara proiectul Unirii României cu Moldova.

În plus, Tomac și-a cultivat, în ultimul deceniu, relații bune în cercurile lui Trump, dar și ale lui Marco Rubio – foarte interesant. La Bruxelles i se răspunde la telefon, e cunoscut; mai mult nu are nevoie de la Uniunea Europeană.

Și adițional, Tomac corespunde intereselor lui Nicușor Dan pentru formatarea unui viitor partid prezidențial conservator, chiar pe scheletul PMP, cu care partid să abordeze localele și parlamentarele din 2028.

4. Factorul Extern nu se mai bagă peste Nicușor Dan din punct de vedere al deciziilor interne.

Acest Factor Extern a priceput că matematicianul a învățat jocul și va livra ce trebuie și ce e necesar. Este un bun interlocutor din punctul lor de vedere, iar interesul MFM este să continue cu România treaba cu împrumuturile pentru profiturile mari, iar marile corporații occidentale să poată avea acces la exploatarea resurselor României, care este cea mai bogată țară din UE la acest capitol.

Deci, Factorul Extern, de care depinde politica noastră internă, vrea stabilitate și disciplină, pentru ca, în mod cinic, românii să-și poată plăti taxele, de unde acest Factor Extern se va îndestula.

5. Votul în Parlament pentru echipa Tomac

Miza publică ce se va discuta este obținerea unei majorități de susținere, dar miza subterană, să știți, este legată de începutul procesului suspendării lui Nicușor Dan în caz de insucces al trecerii guvernului Tomac.

Da, dar și Nicușor Dan are la dispoziție amenințarea declanșării anticipatelor parlamentare dacă partidele refuză să colaboreze, iar acest lucru se poate operaționaliza chiar mai repede decât suspendarea prezidențială.

Nu uitați, totuși, că noi suntem în SECURISTAN, iar instituțiile de forță, cum sunt ele, sunt legate de Cotroceni.

Așadar, pariez că, prin mijloace specifice, Nicușor Dan își va trece guvernul, iar apoi vom implementa agenda geopolitică ce ne-a fost alocată în urma negocierilor referitoare la Marea Neagră, negocieri ce au avut loc deja – v-am informat – chiar la Beijing, săptămânile trecute, în triunghiul de putere Putin–Xi–Trump.

De ce nu s-au implementat deja și în cazul României? Tocmai pentru că în România se cânta pe mai multe voci, iar complexitatea unor asemenea proiecte reclamă existența unui singur jucător care să operaționalizeze ceea ce s-a convenit, iar în 2026 acesta este Nicușor Dan.

Ne place sau nu, ăsta-i adevărul, care ne zbârlește părul – celor care-l mai au –, ca să termin cu o zicere mai relaxată”, spune Guşă.

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks