„Astăzi, prieteni, caracteristic perioadei prin care trecem, una de mari bombardamente politice, a venit vestea acestei bombe, a faptului că PSD se retrage din această potențială coaliție de guvernare. Prin vocea lui Marcel Ciolacu, s-a folosit un pretext formal, dat slăbuț, care era legat de faptul că Ciprian Ciucu, într-adevăr, primar la Sectorul 6 și nou prim-vicepreședinte interimar al PNL, a expus niște critici la adresa PSD-ului, unele, mă rog, făcute într-o exprimare ireverențioasă, ba chiar ușor vulgară. Acum că Ciprian Ciucu este un om care a fost lansat în politică de către Monica Macovei și s-ar afla în rețeaua de influență a Alinei Mungiu, este un detaliu pe care îl putem discuta altădată, dar să știți că are relevanță, dacă el va fi Acarul Păun al ruperii acestei guvernări. Adică, ce vreau să spun? Că cineva i-a scris pe o foicică de hârtie lui Ciucu ce să spună ca să se poată supăra astăzi Ciolacu, să aibă pretext (slăbuț, după părerea mea) să părăsească negocierile de guvernare, spunând, totuși, că sunt responsabili și că vor vota un guvern minoritar de dreapta, din care să facă parte PNL, USR, UDMR și minoritățile”, scrie, pe solidnews.ro, analistul politic Cozmin Guşă.
„Adevărul este cel pe care l-am spus în titlu: PSD sabotează coaliția de guvernare, dar, de fapt, scopul lor este să forțeze, începând de mâine, eliminarea lui Iohannis de la Palatul Cotroceni, pentru că se va pune acest lucru pe tapet. Situația de fapt este aceea în care Klaus Iohannis, din ziua de sâmbătă, va fi ilegitim, ilegal în poziția de președinte. PSD-iștii, conducerea lor, mulți fiind ascultători fideli de Gold FM, auzind în ultimele zile, din analiza oamenilor noștri, cât e de groasă treaba, probabil că a pus-o pe tapet și au zis „gata, asta este soluția pentru ca să putem scăpa și de Iohannis: să pretextăm că nu mai putem sta la guvernare, dar după asta, de fapt, să discutăm despre faptul că un guvern învestit de către Iohannis ar fi un guvern ilegal”. Aseară s-a văzut că Iohannis mai este girat doar de către Ursula von der Leyen, de la Bruxelles a făcut niște declarații prin care ne-a sugerat acest lucru, dar, prieteni, așa ceva este total insuficient dacă privim la viitor, pentru că și postul și postura Ursulei von der Leyen depind într-o mare măsură de Administrația Trump și este de prevăzut că Administrația Trump nu va fi bucuroasă să gireze cel puțin politicile Ursulei, adică îi va diminua foarte mult prestigiul; după părerea mea, nu o va mai gira nici pe Ursula, ceea ce va însemna că am putea asista la o retragere a Ursulei, cea care este protectoarea lui Klaus Iohannis. Jocul lui Trump ne arată un Iohannis impotent în a se mai apăra în această perioadă. E limpede că acest joc și-l va agrea împreună cu Vladimir Putin, cel cu care sau alături de care dorește să fie arhitectul păcii, dar și al noii lumi de la frontiera UE și a NATO. Mâine vom afla mai multe despre acest subiect, pentru că ne vizitează Orban Viktor, care vine exact din acea direcție, de pe axa Putin-Trump.
Un alt argument pe care PSD-iștii cu siguranță l-au luat în seamă și a fost discutat aici, la Gold FM, de-aia spuneam că avem ascultători, pentru că n-a fost discutat decât aproape aici, este această situație economică explozivă, o infrastructură care e limpede că se va prăbuși parțial în urma acestui deficit bugetar uriaș, fără precedent în istoria recentă a României, care este pus la pachet cu scăderea rating-ului financiar al țării aproape către poziția junk, acolo, în apropiere. Ca urmare a mișcării PSD, e limpede că, pentru viitoarele prezidențiale, candidatul PSD, care o fi el, se repoziționează într-un mod foarte interesant, iar cei de la USR sunt foarte nervoși, pentru că PSD-ul le-a luat-o înainte; jocul la ofsaid pe care îl făcea USR-ul împotriva lui Iohannis, pentru a intra în opoziție, ca să fie alternativa europeană la puterea asta care s-ar fi prăbușit sub povara economică, acum PSD-ul, care e mult mai important, l-a preluat. Au avut un strateg bun și, desigur, ca să nu se supere pe mine că nu l-am pomenit, îl văd în spatele mișcărilor lui Ciolacu de această dată și pe Eduard Hellvig sau mai ales pe el, inspirat sau nu inclusiv de către Alina Mungiu-Pippidi, de care mă ocup cu atenție și atunci pot să percep anumite mișcări pe care le face în ultima vreme. Interesant este și jocul UDMR, care va fi anunțat în ultimele ore, dar care va fi stabilizat doar după vizita lui Viktor Orban. Oarecum interesant și jocul AUR; am auzit câțiva de la AUR care s-au repezit să ceară guvernarea, în baza faptului că sunt următorii ca scor după PSD – nu cred că este o strategie potrivită, nu așa. Dacă ar fi existat acel pol suveranist, pe care m-am tot chinuit să-l fac în vara acestui an, până când am fost trădat de către Georgică Simion, ar fi fost altă mâncare de pește; vorbeam deja despre peste 30% din arcul parlamentar, care ar fi fost legitim să ceară guvernarea de la Iohannis.
Ce se poate întâmpla? Mâine, Parlamentul este constituit oficial, funcțiile de conducere în Parlament se preiau proporțional, se negociază voturi și sprijin în această după-amiază, mâine dimineață, mâine la vot; orice se poate întâmpla, este fluid. Acolo să știți că este o grilă de reprezentare extrem de clară, pe care negociază liderii de grup, în funcție de reprezentarea parlamentară. Mai complicat va fi votul la președintele Senatului, deoarece, dacă este are în vedere scenariul plecării, eliminării, scoaterii „Dulapului” de la Cotroceni, președintele Senatului va deveni președinte interimar și va fi bătaia peștelui, practic, pe acea funcție. Sunt două variante radicale: una ca, mâine după-amiază sau începând de mâine după-amiază, un grup parlamentar sau un parlamentar să propună o rezoluție de constatare a ilegitimității lui Iohannis, să se supună la vot și să treacă votul (cred că va trece) și există a doua posibilitate, să nu se întâmple acest scenariu al invalidării parlamentare a lui Iohannis și atunci să avem în următoarele zile un premier învestit în mod ilegal de către un președinte ilegitim și, vă anunț de pe acum, ca să nu ziceți că nu v-am spus, treabă care va fi rediscutată și explodată la finalul lui ianuarie, imediat după intrarea în pâine, după cum se spune, a lui Donald Trump”, scrie Guşă.
Articolul Cozmin Guşă: PSD va cere plecarea lui Iohannis, care de sâmbătă va fi ilegal şi ilegitim la Palatul Cotroceni; o mişcare strategică extrem de inspirată a social-democraţilor apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro