„Cum e viața, măi, prieteni goldiști! Și, apropo de această exclamație, o să vă povestesc o mică întâmplare. Era în 2016, în plină dominație a Statului Paralel, cu Coldea la butoanele acestuia, cu Iohannis abia venit președinte, dar cu Dragnea șef al PSD, și de fapt lider politic al României, și atunci i-am invitat pe câțiva dintre patronii cei mai importanți din presă ca să le explic că, dacă nu ne vom uni forțele spre a rezista tăvălugului „paralelilor”, atunci entitățile lor media vor fi aservite sau falimentate și, respectiv, mulți dintre ei vor merge la pușcărie”, scrie, pe solidnews.ro, analistul politic Cozmin Guşă.
„Le-am prezentat și dovezi, adică ce anume întreprind pentru asta Coldea și Kovesi, dar le-am explicat și faptul că nu vor beneficia de protecție politică, deoarece liderii partidelor sunt prizonierii serviciilor secrete, mai ales ai lui Coldea, dar și ai lui Kovesi, incluzându-l aici, în această listă a prizonierilor, și pe Liviu Dragnea. Nu le-a plăcut amicilor mei din presă, ba unii mi-au și reproșat așa, mai ritos, că aș vrea să mă instalez ca șef al lor. Discuția nu a fost plăcută, după cum vă spuneam, dar, mai mult decât atât, a fost o întâlnire inutilă pentru ei, însă în urma căreia câțiva dintre ei, nu le dau numele, s-au dus direct prin „păduri” ca să mă pârască că vreau să destabilizez Sistemul. În perioada care a urmat, într-un interval de mai puțin de un an, un an și jumătate, cam așa, toți cei 5 cu care am stat de vorbă, nume foarte importante, au avut dosare penale sau chiar au fost reținuți. Unul dintre comesenii de atunci, Sebastian Ghiță, că la el voiam să ajung, chiar a fugit din țară, contribuind, însă, din Serbia la eliminarea lui Coldea de la vârful SRI.
Ieri, Ghiță a făcut o dezvăluire importantă, anume că Dragnea, prizonierul și de azi, dar și de atunci, din 2016, al Statului Paralel, este prins în continuare în insectar și face trafic de influență pentru protecția în justiție oferită de către generalii interlopi. Mai precis, Ghiță zice că, dacă el ar colabora cu o firmă din energie controlată de Coldea și Dragnea, atunci problemele lui în justiție vor dispărea; asta este ceea ce i-a comunicat Dragnea din partea lui Coldea. Dezvăluirea lui Ghiță e importantă, legată fiind de scandalul acestei perioade, pornind de la denunțurile binevenite ale omului de afaceri Cătălin Hideg, dar este și mai importantă, deoarece confirmă acțiunea de durată a Statului Paralel la vârful politicii românești, prin lideri ca Dragnea, ce le-au executat comenzile paralelilor și continuă să o facă, culmea, și după ce același Stat Paralel l-a încarcerat.
Dragnea e un caz, dar vreau să vă asigur, prieteni goldiști, așa cum am făcut-o și în cazul lui Dragnea încă de acum 15 ani, că toate, atenție, TOATE partidele românești au astfel de lideri la vârful lor, iar dosarele de șantaj ale acestor lideri nu sunt doar la serviciile secrete românești și la Parchete. Aceste dosare de șantaj au intrat și în posesia serviciilor secrete din țările așa-zis partenere din blocul euroatlantic, mai ales ale serviciilor secrete americane. Deci avem azi o clasă politică condusă de către niște prizonieri reali, care vor executa absolut tot ceea ce li se va cere. Și în final vă spun că la întrebarea din titlu, cu câți dintre politicienii de vârf ai partidelor parlamentare sunt prinși în insectar, răspunsul e scurt și terifiant: TOȚI!”, scrie Guşă.
Articolul Cozmin Guşă: Sebastian Ghiță oferă dovada că Statul Paralel acționează la vârful politicii, filiera Coldea-Dragnea. Câți dintre liderii actuali sunt prinși în insectar? apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro