test
AcasăPoliticaCozmin Guşă: „Știți ce nu găsim în tot ceea ce s-a întâmplat...

Cozmin Guşă: „Știți ce nu găsim în tot ceea ce s-a întâmplat la DNA? Nu-i găsim pe americani, exact cei care l-au dat în primire pe Cătălin Hideg rețelei Coldea-Dumbravă și putea să-și piardă viața. Și asta este întrebarea mea către Hideg: cum îți explici că nu sunt cercetați cei de la Ambasada Americană, unde tu te-ai dus în disperare de cauză să te plângi, pentru că nu ai mai găsit sprijin în statul român și ei te-au dat pe mâna rețelei Coldea-Dumbravă? În loc de asta inventăm putiniști, doamna Kavalec, în România”

Într-o intervenție la Realitatea PLUS, analistul politic Cozmin Gușă a vorbit despre scandalul momentului, audierile și punerea sub acuzare a lui Florian Coldea și a generalului Dumitru Dumbravă, prezentând detalii neștiute din acest dosar și completând informațiile furnizate de către afaceristul Cătălin Hideg, scrie solidnews.ro.

„În ce mă privește, cunosc cazul lui Hideg de peste un an, în condițiile în care anul acesta împlinesc 18 de când mă bat cu sistemul Coldea. Am văzut multă dezamăgire la unii dintre cei care ar fi sperat să-i vadă în cătușe pe cei doi; din punct de vedere juridic era posibil să i se dea cătușe celui care avea vină și erau probe directe, Dumitru Dumbravă, însă certificatul lui medical, care arată o recidivă a unui cancer duodenal cu extensie înspre pancreas și ficat, de care a fost operat acum 3 ani în Franța, l-a ajutat cumva să obțină doar control judiciar. Probabil că verdictul ar fi fost de arestare dacă n-ar fi fost această boală. Dar, chiar și așa, vă rog să consemnați un lucru salutar, faptul că a fost scoasă din priză conducerea acestei rețele infracționale de generali interlopi. În comunicatul DNA de astăzi, dacă ați apucat să-l citiți – e lung, are 34-36 de pagini – apare această rețea. Desigur, au apărut și detalii pe surse conform cărora, cu cinismul care-l caracterizează, dacă vă uitați în privirea lui Coldea, cinismul acesta se vede, are și niște cauze probabil, în timp, vor fi date și verdicte medicale, el a dat vina pe Dumbravă pentru că Dumbravă e bolnav. Este în fază terminală, din nefericire, eu îi doresc sănătate, că așa se face creștinește, dar pe surse, de la UM-urile de presă, nu doar de la noi, dar le confirm și eu, în audierile de ieri acest Coldea a dat vina pe cel bolnav, pe Dumbravă. Îi convine acest lucru. În schimb, din traseul banilor se vede că el este într-o culpă penală pentru că a încasat bani de consultanță fără să presteze acea consultanță.

O să găsiți generali din SRI, rețeaua rezerviștilor de care  vorbim de vreo 7 ani acum de când a ieșit Coldea de acolo, beneficiari ai contractelor de la Trăilă, elevul și partenerul lui Valeriu Stoica, celebrul avocat. O s-o găsiți pe celebra ’Anaconda’, șefa acoperiților din SRI pe vremuri, care, trecând în rezervă, a luat bani tot de la Trăilă, prin intermediul lui Dumbravă; cea care era în bikini pe iahturile din Monaco atunci când era activă și era șefa acoperiților din SRI, rușinea rușinilor dintr-un stat condus de Băsescu și Iohannis, pentru că femeia a slujit și atuncea, și a slujit și după Băsescu, în timpul lui Iohannis. O să găsiți, de aia vă spun că o să urmeze, e foarte important, o să-l găsiți pe patronul de la România Liberă, pe domnul Adamescu, care a înjurat Clubul de Presă, s-a retras din Clubul de Presă, a înjurat Realitatea și Gold FM, și-a retras publicația din momentul în care noi am descoperit acest lucru, apare, are contracte cu domnul Trăilă. Victor Pițurcă, prin Ludovic Orban, are contracte cu domnul Trăilă, de aia a stat doar o zi pe scandalul Unifarm. Alo, Curtea de Conturi, în scandalul Unifarm nu mai faceți nimic?

O să găsiți toate aceste lucruri halucinante, o sumă întreagă de personaje foarte bogate în această rețea și o să vedeți că nu doar Trăilă este un avocat de serviciu; o să găsiți 7 sau 8 avocați din Cluj, unde e Grupul de la Cluj, care la fel cotizează la Coldea și la restul, eventual prin intermediul oamenilor din Grupul de la Cluj. O să găsiți la Iași, apropo de cei de la PNL care candidează, avocați care cotizează la acest grup Dumbravă-Coldea. O să găsiți la Constanța, cei care candidați tot din partea PNL, mai ales primarul, cu celebra firmă de consultanță politică a SRI-ului care e acolo și-i face consultanță a treia oară, la a treia campanie electorală. O să găsiți aceste legături. Fraților, noi chiar suntem într-o zonă de cataclism pe care Cătălin Hideg, cu curaj, fiind bine asistat de către prieteni apropiați, a detonat-o. Știți ce nu găsim în tot ceea ce s-a întâmplat ieri și astăzi? Nu-i găsim pe americani, care sunt vinovați că l-au dat în primire pe Cătălin Hideg rețelei lui Coldea și Dumbravă și putea să-și piardă viața. Și asta este întrebarea mea către Cătălin Hideg, ca să revin la subiect, este: cum îți explici, Cătălin Hideg, că nu sunt cercetați cei de la Ambasada Americană, unde tu te-ai dus în disperare de cauză să te plângi, pentru că nu ai mai găsit sprijin în statul român și ei te-au dat pe mâna rețelei Coldea-Dumbravă? În loc de asta inventăm putiniști, doamna Kavalec, în România. Am văzut ce știre ați dat la Adevărul lui Cristian Burci și la G4Media a lui Dan Tapalagă. Nu vă neliniștiți, nu avem emoții cu instituțiile statului român, nu suntem putiniști”

Ca răspuns la întrebarea lui Cozmin Gușă, afaceristul Cătălin Hideg a declarat că nu știe exact care este ierarhia de putere în interiorul Ambasadei SUA în România și cine a decis să-l pârască după ce acesta a apelat la celula (CIA) din Ambasadă. Cătălin Hideg a explicat că a furnizat Ambasadei Americii un stick cu numeroase înregistrări compromițătoare și incriminatorii, acestea ajungând ulterior și în presă, mărturisind că a simțit că ar fi fost foarte riscant să continue toate discuțiile și șantajul exercitat de rețeaua lui Coldea, fiind supus unor presiuni constante. Hideg nu a apelat la statul român, știind prea bine că acoliții lui Coldea și Coldea însuși aveau legături puternice la vârful statului, putând să interfereze cu procesul justiției. Într-o situație disperată, Hideg a apelat la Ambasada SUA, cunoscând faptul că aceasta se ocupă în mod direct de SRI.

Deși se cunoșteau de mai multă vreme, Dan Tocaci a insistat să se apropie din nou de Cătălin Hideg în momentele în care acesta avea mult de suferit în planul afacerilor din cauza problemelor din justiție. Afaceristul a realizat ulterior că în spatele acestei prietenii insistente se afla de fapt interesul ca Tocaci să-l ghideze către Florian Coldea și către afacerile sale ilegale. Cozmin Gușă a adăugat câteva nuanțe importante despre Coldea la acest moment:

„Vă rog să consemnați următorul lucru: Florian Coldea are două reședințe temporare în afara României: una lângă Monaco, cealaltă la Dubai. În ultimul an, noi, la Realitatea și la Gold FM, am devoalat cum parte din grupul de la Monaco s-a transformat în grupul de la Dubai. Este vorba de oameni de afaceri acoperiți, marea majoritate protejați de către sistemul lui Coldea, care și-au mutat capitalurile și zonele de interes aproape în totalitate de la Monaco la Dubai. Grupul de la Monaco s-a metamorfozat (cu mari diferențe, într-adevăr) în grupul de la Dubai, toți aflați sub protecția în justiție a acestei mâini a lui Coldea, care pe cei de la Monaco i-a protejat fiind încă în funcție, atenție, și apoi le-a dat sfatul ca, dacă vor să fie protejați în continuare, să-și mute afacerile în zona Dubai. Menționez că tot pe această linie au venit și marile investiții în România, de la Insula Mare a Brăilei, care este exploatată din zona Dubai, din zona familiei șeicului, până la managementul Portului Constanța, care este cea mai importantă infrastructură geo-economică a României, care are tot management din Dubai. Vă rog să mutăm discuția mai sus, ca să ne dăm seama ce se întâmplă în aceste momente, pornind de la acest exemplu sectorial, tragic, foarte greu de dus de către Cătălin Hideg, dar el este doar declanșatorul acestui adevărat cutremur. Asta doresc să consemnez”, a spus Guşă, conform solidnews.ro.

Articolul Cozmin Guşă: „Știți ce nu găsim în tot ceea ce s-a întâmplat la DNA? Nu-i găsim pe americani, exact cei care l-au dat în primire pe Cătălin Hideg rețelei Coldea-Dumbravă și putea să-și piardă viața. Și asta este întrebarea mea către Hideg: cum îți explici că nu sunt cercetați cei de la Ambasada Americană, unde tu te-ai dus în disperare de cauză să te plângi, pentru că nu ai mai găsit sprijin în statul român și ei te-au dat pe mâna rețelei Coldea-Dumbravă? În loc de asta inventăm putiniști, doamna Kavalec, în România” apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks