Credincioşii romano-catolici, protestanţi şi reformaţi sărbătoresc duminică, Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, Şerban Tarciziu, consideră că salutul: ‘Cristos a înviat!’ semnifică înnoirea pe care Jertfa Lui de sine a înfăptuit-o în lume, iar prin răspunsul ‘Adevărat, a înviat!’ mărturisim că această transformare s-a realizat şi în vieţile noastre.
‘Prin urmare, în Marea Sărbătoare a Învierii Domnului Isus, atunci când ne adresăm salutul: ‘Cristos a înviat!’ noi mărturisim nu doar revenirea la viaţă a Răstignitului de pe colina Calvarului, petrecută cu aproape 2000 de ani în urmă, ci mai ales înnoirea pe care Jertfa Lui de sine – Jertfă pe care noi o actualizăm la Sfânta Liturghie – a înfăptuit-o în lume. Iar, atunci când răspundem: ‘Adevărat, a înviat!’, mărturisim, de fapt, că această înnoire s-a realizat şi în vieţile noastre. Ar fi bine pentru vieţile noastre să nu (ne) minţim când rostim aceste cuvinte’, a declarat, pentru AGERPRES, Tarciziu.
El a arătat că, ‘în esenţă, sărbătorile pascale creştine evocă seria de evenimente care l-au condus pe Isus din Nazaret, într-un prim moment, către un destin tragic, cel al morţii pe cruce’.
‘La capătul a două procese, condamnarea la moarte a lui Isus a fost rostită în pripă, iar execuţia s-a desfăşurat fără întârziere, dat fiind că Sărbătoarea Paştelui iudaic urma să înceapă în câteva ore, la apusul soarelui. Scena pătimirii şi a morţii au fost înfiorătoare ştiind că răstignirea presupunea expunerea oprobriului public a condamnatului prin ţintuirea trupului său gol pe o cruce. Moartea a avut loc după câteva ore de agonie, iar înmormântarea s-a desfăşurat fără prea multe pregătiri specifice’, arată Şerban Tarciziu.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, un astfel de deznodământ a fost perceput de unii ca un mare eşec pentru cineva care afirma pretenţii salvatoare atât de mari, dar alţii, în schimb, au citit această dramă ca pe împlinirea profeţiei din vechime care punea în scenă suferinţa unui Slujitor al lui Dumnezeu prin a cărui pătimire şi moarte este salvat poporul.
‘Citită în această cheie, Învierea lui Isus, manifestată cu putere şi cu măreţie în ‘Ziua întâi a săptămânii’ (Matei 28:1-8) şi atestată de martori numeroşi – de femeile purtătoare de mir care s-au dus la mormânt ca să termine de îmbălsămat trupul Învăţătorului (Marcu 16:1-2); de cei 11 apostoli, între care se distinge Toma prin atitudinea lui iniţială de necredinţă (Ioan 20:19-29) etc – se înfăţişează nu doar ca o revenire la viaţă a Celui care a murit pe cruce în urmă cu trei zile, ci mai ales ca o confirmare că roadele jertfirii de sine încep să se arate în îndreptăţirea şi în viaţa cea nouă a celor care se încred în El, că Viaţa cea nouă a învins Moartea urii şi a răutăţilor aducătoare de crime şi că Lumina Adevărului a învins Beznele întunecate ale minciunii şi ale egoismului’, a spus Tarciziu.
El aminteşte că între sutele de mii (dacă nu chiar milioanele) de oameni care au făcut experienţa înnoirii totale a vieţii după ce ‘l-au întâlnit’ pe Isus Cristos şi au cunoscut harul Învierii sale ar merita de amintit câteva nume din zilele noastre: Paul Claudel; C.S. Lewis; Serghei Kurdakov etc.
Paştele îşi trage denumirea de la cuvântul ebraic ‘Pesah’ al vechilor iudei, care înseamnă ‘trecere’. Mai întâi, cuvântul a desemnat trecerea sau aducerea lumii de către Dumnezeu dintru nefiinţă întru fiinţă, iar mai apoi trecerea poporului israelian din robia egipteană la libertatea deplină, scăpat de la moarte prin sângele mielului pascal.
Dacă mielul pascal a prefigurat încă de atunci sacrificiul şi jertfa de pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos, sărbătoarea de Paşte a continuat să reprezinte, pentru fiecare om în parte şi pentru întreaga omenire, o trecere, atât de la moarte la viaţă, cât şi de la robia păcatelor la starea de libertate a fiilor lui Dumnezeu.
Trecerea de la rău la bine, de la păcat la virtute, se face printr-o stăruinţă continuă din partea omului, ajutat de harul dumnezeiesc, pentru purificarea şi transformarea sufletului, pentru abandonarea patimilor şi dobândirea curăţiei inimii.
Modul sărbătoririi Paştelui a fost diferit de-a lungul timpului, deşi în esenţă s-a păstrat ca în primele veacuri, pentru creştinii primelor secole, Învierea Domnului fiind la temelia Bisericii creştine.
Doi ani la rând, 2010 şi 2011, dar şi în 2014 şi 2017 Paştele a fost sărbătorit în aceeaşi zi de toţi creştinii – ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici, de evanghelici şi reformaţi, de cultele neoprotestante. Următorul an când Învierea Domnului va fi sărbătorită în comun va fi în 2025 – la 20 aprilie.
