Creşterea preţurilor la energie şi gaze naturale, salarizarea sectorului bugetar şi gestionarea măsurilor de protejare a populaţiei şi a economiei de efectele pandemiei de COVID-19 au fost principalele teme ale reuniunii Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, care a avut loc, joi, la Palatul Victoria, cu participare premierului Nicolae Ciucă.
‘Principalele teme abordate au fost legate de creşterea preţurilor la energie şi gaze naturale, salarizarea sectorului bugetar şi gestionarea măsurilor de protejare a populaţiei şi a economiei de efectele pandemiei de COVID-19. Participanţii au subliniat nevoia dialogului social, pentru a găsi cele mai bune şi eficiente soluţii, care să contribuie la susţinerea economiei şi păstrarea locurilor de muncă’, transmite Guvernul într-un comunicat de presă remis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, premierul a prezentat noul set de măsuri analizate pentru a sprijini atât cetăţenii, cât şi mediul economic afectat de creşterea preţurilor la energie şi gaze naturale, care, după ce va fi agreat la nivelul coaliţiei, va face obiectul unei ordonanţe de urgenţă, cu efecte rapide. ‘Premierul a menţionat şi nevoia de a extinde măsurile de protecţie şi după data de 1 aprilie, în baza unui pachet elaborat în acest sens’, se arată în comunicat.
Executivul menţionează că acele controale declanşate la nivel naţional de verificare a facturilor emise de furnizorii de energie şi gaze naturale vor fi intensificate, în vederea verificării modului de respectare a formulelor de compensare şi plafonare stabilite de lege.
‘Reprezentanţii patronatelor, alături de cei ai sindicatelor, au prezentat, la rândul lor, o serie de propuneri care vizează atât implementarea de măsuri concrete de gestionare a situaţiei generate de creşterea preţurilor la energie, cât şi de întărire a mecanismelor de dialog social, care urmează a fi analizate la nivelul Guvernului. Pentru susţinerea unui plan coerent în sectorul energetic, au fost evidenţiate oportunităţile generate de finanţările europene şi alte categorii de investiţii, care vor susţine producerea de energie verde, într-un mod sustenabil. Partenerii de dialog social au solicitat implicarea în optimizarea utilizării fondurilor europene din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi cel al Programelor Operaţionale’, se spune în comunicat.
În privinţa măsurilor de prevenire şi combatere a efectelor generate de pandemia de COVID-19, în cadrul întâlnirii a fost subliniată nevoia de a menţine economia funcţională, prin respectarea măsurilor de protejare a populaţiei.
‘Pentru o abordare unitară şi eficientă a sistemului de salarizare bugetar, va fi elaborat un calendar cu o serie de întâlniri între reprezentanţii Guvernului şi cei sindicali, primele dialoguri urmând a fi cu cei din domeniile sănătăţii şi ai educaţiei, pentru ca acestea să continue şi cu alte categorii. Totodată, la nivelul patronatelor, vor fi derulate, începând de săptămâna viitoare, întâlniri pe sectoare de activitate. În perioada următoare, au fost convenite dialoguri periodice atât în formatul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, precum şi pe sectoare de activitate, cu reprezentanţii sindicali, precum şi cu cei ai patronatelor’, menţionează Guvernul.
Printre participanţii la reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social se numără ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, Ministrul Muncii, Marius Budăi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR, Bogdan Hossu, preşedintele Cartel ALFA, Marius Nistor, vicepreşedinte la CNSLR Frăţia, Dumitru Costin, preşedintele BNS.