Acasă55Creţu: Ne încadrăm în media europeană la fondurile primite prin PNRR, la...

Creţu: Ne încadrăm în media europeană la fondurile primite prin PNRR, la plăţile realizate suntem pe ultimele poziţii

Europarlamentarul Corina Creţu a salutat, miercuri, măsura Guvernului ca un vicepremier să coordoneze ministerele care administrează proiectele finanţate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, arătând că deşi România se încadrează în media europeană la fondurile primite prin PNRR, la plăţile realizate se situează între ultimele poziţii.

‘Mă bucură că noul Guvern a luat măsura ca un viceprim-ministru să se ocupe de coordonarea ministerelor care administrează proiectele finanţate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (…) Situaţia actuală, după 2 ani de la startul acestui program, prin care Uniunea Europeană a alocat României 29 miliarde de Euro ca sprijin pentru investiţii şi reforme esenţiale în vederea redresării sustenabile şi pentru ameliorarea rezilienţei economice şi sociale, nu este una pozitivă. Din cele 6.35 miliarde primite, au fost făcute plăţi doar de 210 milioane de Euro. Mai sunt în plan plăţi pentru alte 450 de milioane. Menţionez că pe 27 iunie, Comisia Europeană a aprobat plata parţială privind cea de-a II-a tranşă în valoare de 3,2 miliarde de Euro, bani care urmează să ajungă în România. Deşi pe hârtie ne încadrăm în media europeană la fondurile primite, în privinţa plăţilor realizate din aceste fonduri ocupăm una dintre ultimele poziţii’, a arătat Corina Creţu, pe Facebook.

Potrivit europarlamentarului, obiective esenţiale din domenii precum tranziţia verde, transformarea digitală, creşterea inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii, coeziunea socială şi teritorială, ori rezilienţa sanitară, economică şi socială, depind de succesul implementării PNRR.

‘În acest sens, urez succes Guvernului Ciolacu în misiunea de accelerare a procesului de decontare din fondurile disponibile prin PNRR şi îmi pun speranţa ca vieţile românilor să fie îmbunătăţite cu ajutorul acestui mecanism’, a conchis Corina Creţu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks