Două avarii majore produse pe magistralele de termoficare au afectat Sectoarele 2, 3 şi 5, precizează directorul general al Companiei Termoenergetica Bucureşti, Claudiu Creţu.
Într-o declaraţie acordată AGERPRES, acesta a menţionat că în prezent se lucrează la remedierea avariilor şi că în cursul nopţii ar putea fi încărcată reţeaua.
‘În cursul zilei trecute au avut loc două avarii majore pe magistralele de termoficare. Una aferentă CET Sud, care afectează Sectoarele 2 şi 3, iar cealaltă aferentă CET Grozăveşti – afectează Sectorul 5. În cursul zilei de astăzi se lucrează pentru remedierea acestor avarii şi sperăm în cursul nopţii să putem încărca reţeaua, astfel încât să ajungem la parametrii rezonabili’, a mai precizat acesta.
Claudiu Creţu a estimat că aproximativ 100.000 de apartamente nu au parametrii corespunzători în ce priveşte furnizarea agentului termic. El a adăugat că avariile au fost determinate de starea proastă a reţelei.
Potrivit aplicaţiei Termoalert, în prezent:
– pentru 73% dintre imobilele din Capitală, sistemul de termoficare funcţionează normal;
– pentru 20,3% funcţionarea este deficitară (17,63% din punct de vedere al căldurii, iar 2,7% se confruntă cu deficienţe atât în ce priveşte căldura, cât şi apa caldă);
– pentru 7,2% funcţionarea este oprită (0,45% fără căldură, iar 6,71% fără apă caldă şi căldură).