AcasăPoliticaCristian Pistol, directorul general al CNAIR: Anul 2024 este cel în care...

Cristian Pistol, directorul general al CNAIR: Anul 2024 este cel în care trebuie deschisă circulaţia pe primele două loturi ale Autostrăzii Ploieşti – Buzău

Anul 2024 este cel în care trebuie deschisă circulaţia pe primele două loturi ale Autostrăzii Ploieşti – Buzău şi nu mai accept nicio întârziere din partea constructorilor care lucrează pe şantiere, a declarat, marţi, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.

„Nu mai accept nicio întârziere din partea celor două asocieri de constructori care lucrează pe lotul 1 (Pizzarotti -Retter) şi pe lotul 2 (Trace-Coni)! Le-am atras din nou atenţia astăzi că trebuie să crească mobilizarea, astfel încât anul viitor să finalizeze lucrările pe cei 49,35 km dintre Ploieşti şi Pietroasele. Am făcut tot ce ţine de CNAIR pentru ca antreprenorii să poată avea bani şi front de lucru”, a scris Pistol pe pagina sa de Facebook.

Acesta a avertizat că în cazul în care constructorii celor două loturi nu vor recupera întârzierile vor fi aplicate sancţiuni.

„În cazul în care nu vor înţelege că trebuie să recupereze întârzierile, vom aplica sancţiuni. Nu pot să accept ca la peste un an de la începerea lucrărilor progresul fizic să nu atingă nici măcar 25% pe cele două loturi finanţate prin PNRR (Dumbrava – Mizil şi Mizil – Pietroasele)”, a adăugat el.

Şeful CNAIR a adăugat că, în ceea ce priveşte lotul 3 (13,9 km) dintre Pietroasele şi Buzău, speră ca în scurt timp să semneze contractul.

Directorul general al companiei de drumuri i-a însoţit pe premierul Marcel Ciolacu şi pe ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, într-o vizită de lucru la o serie de obiective de infrastructură din domeniul rutier de pe Autostrada A7.

Sursa: AGERPRES

Articolul Cristian Pistol, directorul general al CNAIR: Anul 2024 este cel în care trebuie deschisă circulaţia pe primele două loturi ale Autostrăzii Ploieşti – Buzău apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks