AcasăPoliticaCristian Popescu Piedone a ieșit din penitenciar: Am conştiinţa curată!

Cristian Popescu Piedone a ieșit din penitenciar: Am conştiinţa curată!

Fostul primar al Sectorului 5 al Capitalei Cristian Popescu Piedone a ieşit din închisoare, miercuri, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în casaţie pe care l-a formulat şi a dispus punerea acestuia în libertate.


„Am conştiinţa curată şi nu aveam cum să previn”, a declarat Piedone, la ieşirea din penitenciar, despre incendiul de la Clubul Colectiv.

El a susţinut că nu a făcut decât să aplice legile existente şi nu este vina sa dacă acestea nu au fost formulate corect.

„Plugu-n brază şi la treabă”, a transmis Piedone, în prezenţa mai multor susţinători care au venit să-l aştepte la ieşirea din închisoare.

Instanţa a dispus anularea executării pedepsei primite de Piedone în dosarul Colectiv şi punerea acestuia „de îndată” în libertate.

Pe 12 mai anul trecut, Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la 4 ani închisoare pentru abuz în serviciu în acest dosar, pedeapsă scăzută la jumătate faţă de condamnarea de 8 ani şi 6 luni de închisoare cât stabilise, în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti.

Pe lângă scăderea la jumătate a pedepsei, Piedone a fost scos şi de pe lista inculpaţilor care trebuie să plătească daune de zeci de milioane de euro către victimele incendiului.

Piedone a fost acuzat că a semnat acordurile şi autorizaţiile de funcţionare a Clubului Colectiv într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispoziţiile privind controlul după emiterea autorizaţiilor.

În acelaşi dosar, patronii Colectiv au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 6 şi 11 ani şi 8 luni de închisoare, iar George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la ISU Bucureşti care au verificat clubul fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI, au primit câte 8 ani şi 8 luni închisoare.

Cristian Niţă, director al firmei care a livrat artificiile ce au fost folosite în seara incendiului, are o condamnare de 2 ani şi 6 luni cu suspendare. AGERPRES

Articolul Cristian Popescu Piedone a ieșit din penitenciar: Am conştiinţa curată! apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks