Candidatul PSD Giurgiu la Senat, Cristian Popescu Piedone, face portretul primilor 5 candidați la alegerile prezidențiale. El arată că Lasconi este prea necoaptă ca să devină comandantul suprem al forțelor armate, CIUCĂ este singurul… răvășit permanent în glasul oamenilor iar pe GEOANĂ… nu-l hulește dar nici nu se regăsește în vorbele lui. Pe SIMION… unii îl consideră bărbat și prea mulți îl consideră doar un copil mare, râzgâiat, bădăran și afon la partitura aceea specială care contează enorm pentru popor și pentru țară! Despre Marcel CIOLACU, spune că are avantajul că este premierul care a majorat pensiile și a făcut ca salariile să fie decente și în țara noastră!
- ”Vin alegerile, mâine-poimâine, și românul păcălit și sătul de minciuni electorale îl roagă pe Bunul Dumnezeu să-l ferească de încă 5 ani cu vreo bazaconie arogantă la Cotroceni!
Sunt de 32 de ani în politică! Am fost opincar, am lipit afișe, am ieșit în stradă, am aplaudat și am suspinat! Am văzut aproape tot și am auzit multe! Am văzut putori parașutate în top 10 și minți luminate împinse de parveniți dincolo de ușa cea mare! Știu! Știu destule…
Vorbesc însă zi de zi cu oamenii mei buni de prin București și satele Giurgiului! Discut cu ei, povestim la margine de drum, ori printr-o curte primitoare la vreo cană cu vin nou, ori la un țoi cu țuică crudă…
Mănânc la masa lor, glumesc la poarta lor și aflu că abia se regăsesc cu tot ai lor din neam în TOPUL PRIMILOR 5 ASPIRANȚI PREZIDENȚIABILI!
De LASCONI au auzit! Dar… au auzit prea multe, prea diversificare și prea amestecate pentru sufletele lor de creștini. O cred sinceră la vorbă, dar neștiutoare despre traiul sătesc și prea necoaptă ca să devină comandantul suprem al forțelor armate! Pe GEOANĂ… nu-l hulesc, dar nici nu se regăsesc în vorbele lui.
Îl privesc ca pe un actor anost pe o scenă goală! Un ins… spășit și avid după un rol care nu i se potrivește! Pe SIMION… unii îl consideră bărbat și prea mulți îl consideră doar un copil mare, râzgâiat, bădăran și afon la partitura aceea specială care contează enorm pentru popor și pentru țară!
CIUCĂ este singurul… răvășit permanent în glasul oamenilor. Deja este subiect central în multe bancuri care… nu se pot scrie aici! Unii îl vorbesc de rău, din cauză că a murdărit și a terfelit haina militară sub bocancii lui Iohannis!
I-au înțeles rolul clar de marionetă a diverselor grupuri de interese… Și nu-l vor președinte! Mai ales după ce-au aflat că a fost de acord și a semnat, ca premier, ca țara și poporul să cheltuie 3 milioane de euro pentru renovarea palatului în care urmează să se mute împăratul arogant Iohannis!!!
Să știți că nu sunt deloc puțini românii care îl consideră simpla slugă a ăstuia care încă mai suge excursii scumpe și leafă la Cotroceni!
Marcel CIOLACU are avantajul că este premierul care a majorat pensiile și a făcut ca salariile să fie decente și în țara noastră! Pentru omul care a muncit și pentru omul care muncește… aspectele acestea contează enorm și pot face diferența la vot!
Chiar dacă știu că prin satele Giurgiului și București este cel mai apreciat politician… NU vreau să scriu mai multe despre Marcel Ciolacu! Aș fi subiectiv și în postarea aceasta nu vreau să fiu!
Ei bine, oameni buni, printre giurgiuvenii și bucureștenii simpli, patrioți și muncitori… așa este situația primilor 5 candidați la prezidențiale! O cunoașteți și dumneavoastră, dar… și eu am vrut să o detaliez aici, să rămână amintire.
Cu respect, Cristian Victor Popescu Piedone
CMF 11240017
Articolul Cristian Popescu Piedone face portretul primilor 5 candidați la alegerile prezidențiale. Ce spune despre Lasconi, Ciucă, Simion, Geoană și Ciolacu apare prima dată în Ecopolitic.