Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, anunță că numele fiecărui campion olimpic de la Paris va deveni numele unei străzi din Sectorul 5.
”Nu ne închinăm la idoli falși! Respectăm munca asiduă și adevaratele caractere! Alegem modele doar dintre cei mai buni! Învățăm să respectăm și să ne respectăm! Învățăm că suntem respectați DOAR dacă muncim, respectăm și izbândim!
Acestea sunt fragmente din filosofia de viață în care am crezut și în care voi crede până la apus! Domnișoarelor, doamnelor, domnilor, la finalul mandatului de primar al Sectorului 5 și la… câteva luni distanță de debutul în politica dedicată exclusiv cetățeanului, vreau să-i cinstesc, așa cum este corect, pe toți sportivii noștri care ADUC ACASĂ AURUL OLIMPIC!
Ieri, ne-a bucurat și ne-a unit (iar) într-o singură inimă și într-un popor invincibil… campionul DAVID POPOVICI! Mâine, poimâine… ne vor bucura alți sportivi români exemplari! Dumnezeu știe! Domnișoarelor, doamnelor și domnilor, ANUNȚ CĂ NUMELE FIECĂRUI CAMPION OLIMPIC DE LA PARIS VA DEVENI NUMELE UNEI STRĂZI DIN SECTORUL 5!
Nu este o noutate! Există strada Gabriela Szabo, în Sectorul 6! Tot din respect pentru sportivul model Gabriela Szabo! Este, așadar, respectul întregii comunități a Sectorului 5 pentru adevaratele modele ale societății românești! Cu respect pentru toti sportivii noștri, primarul Piedone”, anunță Piedone.
Articolul Cristian Popescu Piedone: Numele fiecărui campion olimpic de la Paris va deveni numele unei străzi din Sectorul 5! apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro