AcasăPoliticaCristian Popescu Piedone: Un singur crez pământean am, oameni buni, în viață:...

Cristian Popescu Piedone: Un singur crez pământean am, oameni buni, în viață: FAMILIA

Președintele PNRR, Cristian Popescu Piedone, mesaj la aiversare: un singur crez pământean am, oameni buni, în viață: FAMILIA!
”Mai pun încă un calendar peste cele vechi, din tolbă. Și, cu voia Bunului Dumnezeu, încep altul. Poate că va fi mai bun, ori poate ba. Măcar să fie întreg… Și, dacă s-ar putea, fără gușteri care să-mi poarte sâmbetele! Că sunt sătul de gușteri și de șerpi.
Altfel, le-oi duce drept și dârz pe toate cele mie hărăzite! Și, așa cum mă știți, cu Dumnezeu în inimă și Sfânta Cruce în suflet, de voi fi iarăși hăituit… mă voi ridica și voi lupta până la ultima urmă de sânge! Și voi strivi și șerpi și gușteri și balauri.
Un singur crez pământean am, oameni buni, în viață: FAMILIA. Să ia aminte lumea toată de crezul meu! Că sabia moștenită de tata de la străbunicu este în dreapta mea! Fără teacă!
La epilogul acestor rânduri, vă spun că am ajuns la borna 37 din drumul vieții mele! (Familia și prietenii știu bine taina cifrei) Merg înainte, cu Dumnezeu!
Mă înclin cu respect în fața românilor buni pe care-i iubesc! Și închin pocalul pentru sănătatea alor mei, și-a tuturor celor care cred în mine!”, scrie Piedone pe Facebook.

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks