AcasăPoliticaCristian Preda spune că în stradă au ieşit nişte „suporteri buimaci” ai...

Cristian Preda spune că în stradă au ieşit nişte „suporteri buimaci” ai AUR, iar Călin Georgescu oricum nu va câştiga prezidenţialele

Chemarea în stradă la protestul AUR de duminică, 12 ianuarie, care dispută anularea alegerilor seamănă panică printre români și are rolul de a acoperi fraudarea primului tur al alegerilor din 2024, spune cunoscutul politolog Cristian Preda. El notează și că scorul lui Călin Georgescu este mult mai mic decât cele cu care se câștigă alegerile în turul 2, scrie ziare.com.

Cristian Preda este amuzat de faptul că suporterii lui „Kremlin Georgescu” îl numesc „președinte ales”, deoarece cifrele reale sunt departe de asta.

„Emil Constantinescu în 1996, Traian Băsescu în 2004 și Klaus Iohannis în 2014 au câștigat președinția, deși au fost pe locul doi în primul tur de scrutin. În trei din cele șapte alegeri prezidențiale nu a ieșit învingător cel aflat pe locul întâi în prima rundă. Scorul celor trei a variat între 28,21% pentru Constantinescu și 33,91% pentru Băsescu. „Scriu asta fiindcă văd că suporterii săi îl numesc pe Kremlin Georgescu „președinte ales”, doar fiindcă a ocupat primul loc, cu 22,9%, pe 24 noiembrie”, a scris Cristian Preda pe Facebook.

Politologul consideră că protestul AUR față de anularea alegerilor are ca scop semănarea panicii printre români.

„Chemarea în stradă a acestor suporteri buimaci e o încercare de a acoperi fraudarea la care a recurs candidatul care, mai nou, seamănă panică printre români, bătând câmpii despre declanșarea unui război al NATO contra Rusiei de la baza Kogălniceanu”, a mai spus Cristian Preda.

Articolul Cristian Preda spune că în stradă au ieşit nişte „suporteri buimaci” ai AUR, iar Călin Georgescu oricum nu va câştiga prezidenţialele apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks