Coaliţia de guvernare doreşte ‘să salveze pensiile speciale printr-un proiect de lege care este neconstituţional’, a declarat, miercuri, deputatul USR Cristian Seidler, vicepreşedinte al Comisiei de muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor.
El s-a referit la ‘proiectul de salvare al pensiilor speciale’, care a fost prezentat în spaţiul public, marţi, de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, ‘în care nu poate fi vorba în niciun fel de eliminarea pensiilor speciale, nici măcar trecerea lor pe contributivitate, deşi aceasta este esenţa Jalonului 215 pe care astfel coaliţia şi Guvernul îşi propun de-a dreptul să-l rateze’.
‘În substanţa sa, proiectul nu îşi propune să se atingă de pensiile speciale ale parlamentarilor şi aleşilor locali, despre care nu spune absolut nimic, În plus, proiectul este făcut în aşa fel încât procedural să fie neconstituţional pentru că, printr-o singură lege, la grămadă, îşi propune să modifice mai multe legi care, conform Constituţiei, trebuie să fie adoptate ba de către Senat – cameră decizională – ba de către Camera Deputaţilor. E un aspect tehnic, dar care oferă oricărui beneficiar de pensie specială avantajul de a se adresa Justiţiei şi de a obţine cu siguranţă, pe baza jurisprudenţei CCR, o decizie de declarare în ansamblul său a acestei viitoare legi ca fiind neconstituţională’, a declarat Seidler, într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament.
Potrivit acestuia, ‘Coaliţia îşi propune, de altfel, prin cifrele pe care le-a prezentat la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale, să crească suma cheltuită anul viitor pentru pensii speciale la 13,2 miliarde de lei, în 2023, de la 12,4 miliarde de lei, în 2022’.
‘Intenţia este deci foarte clară, ceea ce îşi doresc este în realitate exact opusul a ceea ce afirmă în spaţiul public, şi exact opusul a ceea ce scrie în Jalonul 215 din PNRR. Din punct de vedere politic, suntem convinşi deja că această coaliţie îşi doreşte să convingă publicul din România că pensiile speciale sunt o fatalitate, ceva de care nu se poate scăpa. În realitate, acest lucru este posibil, conform deciziilor Curţii Constituţionale, dacă ar exista voinţă politică – asta este ceea ce lipseşte acestui Guvern şi acestei coaliţii. (…) Asta este ceea ce-şi doresc – să salveze pensiile speciale, să-i salveze pe ‘speciali’, este o coaliţie de ‘speciali’, aşa se cred ei, cel puţin, cetăţenii României nu consideră asta, dar aroganţa şi ignoranţa lor este maximă, iar acest proiect de lege este dovada supremă a intenţiilor lor de a păstra, de a salva pensiile speciale’, a adăugat deputatul USR.
El a amintit că parlamentarii USR au depus, de la intrarea Uniunii în Parlament, mai multe proiecte de lege de eliminare a pensiilor speciale şi chiar în prezent există un proiect privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor ‘blocat la Biroul permanent, care n-a fost trimis către comisia de fond pentru a se întocmi un raport’.
‘Recent, USR a depus un proiect de lege privind eliminarea foştilor colaboratori ai securităţii dintre beneficiarii pensiilor de serviciu ale militarilor şi, în momentul în care acest proiect de lege va ajunge în Parlamentul României, vom depune o serie de amendamente pentru a îndeplini Jalonul, pentru a trece pensiile magistraţilor strict în limitele date de Curtea Constituţională, pentru a trece pensiile militarilor pe contributivitate, pentru a elimina acele pensii speciale care nu au niciun fel de justificare şi niciun fel de protecţie constituţională’, a transmis Cristian Seidler.