Europarlamentarul PNCR Cristian Terheș, într-un interviu recent la DC News, a făcut o trecere în revistă a primului său mandat și a impactului pe care l-a avut asupra apărării drepturilor și libertăților fundamentale în Uniunea Europeană.
Deschizând lista Alianței AUR la alegerile europarlamentare din 9 iunie, alianță din care face parte și PNCR, Cristian Terheș a subliniat angajamentul său de a proteja interesele românilor și suveranitatea României în contextul provocărilor contemporane.
„În cei cinci ani de mandat ca europarlamentar am făcut tot ceea ce a ținut de mine pentru a apăra, exact cum am spus de la început, drepturile și libertățile românilor în principal și a europenilor în general, precum și interesul și suveranitatea României,” a declarat Cristian Terheș.
El a evidențiat impactul pandemiei asupra libertăților fundamentale și a criticat măsurile de constrângere legate de vaccinare.
„Am fost un critic vehemen nu a vaccinurilor la momentul respectiv, ci a constrângerii, prin diverse acte politice, a cetățenilor să se vaccineze,” a explicat acesta.
Cristian Terheș a subliniat că raționamentul său a fost unul juridic, bazat pe convenția de la Oviedo și Carta Fundamentală a Drepturilor Omului, care stipulează că nimeni nu poate fi supus unui tratament medical fără consimțământ liber și informat.
Europarlamentarul a insistat pe necesitatea unei informări corecte a publicului. „Înainte de a ieși public am vrut să mă asigur eu că ce spun e documentat. E una să vorbești din societatea civilă și alta să vorbești din poziția de europarlamentar,” a spus acesta, subliniind responsabilitatea pe care o poartă în asigurarea acurateței informațiilor pe care le transmite public.
Cristian Terheș a remarcat coagularea societății civile vestice în jurul ideii de libertate în timpul pandemiei.
„S-a mai protestat în vest, în perioada Războiului Rece, pentru pace, pentru fel și fel de măriri de salarii, de pensii, dar nu pentru libertate. Ori în perioada pandemiei s-a reușit coagularea societății civile vestice în jurul acestei idei de libertate,” a observat acesta.
Cristian Terheș consideră că aceste mișcări pentru libertate au avut un impact vizibil asupra intenției de vot a partidelor conservatoare și suveraniste din Europa.
„Vedem lucrul acesta astăzi în intenția de vot a partidelor conservatoare, suveraniste, creștin-democrate, naționale… foarte mulți europeni doresc în fapt revenirea la aceste valori fundamentale pe care s-a creat proiectul european după al doilea război mondial,” a conchis Terheș.
Candidat al PNCR pentru un nou mandat, primul pe lista Alianței AUR, Cristian Terheș rămâne o voce puternică în apărarea drepturilor fundamentale și a suveranității naționale și promite protejarea libertăților individuale în fața provocărilor contemporane.
Comandat de Partidul National Conservator Roman – Alianta AUR
CMF 41240006
Articolul Cristian Terheș: apărător al drepturilor și libertăților în Parlamentul European apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro