USR avertizează că măsura montării unui contor suplimentar la prosumatori nu este impusă de legislația europeană, așa cum nu a fost nici taxa pe soare, și ea va implica costuri mai mari pentru toți românii. Deputata USR Cristina Prună solicită ANRE să clarifice public dacă pregătește renunțarea la compensarea cantitativă a energiei produse și consumate de prosumatori, ceea ce ar îngropa sectorul prosumatorilor, una din puținele componente ale sectorului energetic românesc care a performat în ultimii ani.
„ANRE a decis montarea unui contor suplimentar la prosumatori, care să măsoare cantitatea consumată de aceștia din propria producție. Asta deși nu a fost încă îndeplinită cerința legală existentă privind introducerea contorizării inteligente a tuturor consumatorilor din România. Temerea noastră este că, prin acest pas, se pregătește de fapt renunțarea la compensarea cantitativă a prosumatorilor, ceea ce ar fi extrem de toxic, nu doar pentru prosumatori, ci pentru întreg sistemul energetic românesc și, de aici, pentru noi toți”, declară deputata USR Cristina Prună, vicepreședinte al Comisiei pentru industrii și servicii.
ANRE justifică noua măsură prin transpunerea Directivei (UE) 2019/944 privind normele pentru piața internă de energie electrică, dar prevederile directivei nu fac referire la obligativitatea introducerii unui al doilea contor în cazul prosumatorilor. Această obligativitate introdusă în România de ANRE reprezintă strict o interpretare excesivă a cadrului normativ european.
„La fel ca în cazul taxei pe soare, noua obligativitate nu este în niciun fel impusă de legislația europeană. Aceasta aduce un plus de cost pe care îl vom plăti toți în tarifele de distribuție și un plus de birocrație și impredictibilitate pentru prosumatori. Din păcate, în loc să vină cu soluții pentru stocare, pentru optimizarea funcționării rețelelor, ANRE tot caută cum să pună bețe în roate prosumatorilor. Aici este de fapt problema, nu va câștiga nimeni de pe urma acestei măsuri, doar niște băieți care își vor umple iar buzunarele de pe urma instalării acestor contoare suplimentare. Nu se înțelege că acest sector trebuie susținut în continuare și că trebuie să existe predictibilitate legislativă, în loc ca guvernanții să înceapă să pună pe butuci orice merge în această țară”, adaugă deputata Cristina Prună.
Articolul Cristina Prună (USR): ANRE să clarifice urgent dacă pregătește îngroparea sectorului prosumatorilor apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro