AcasăPoliticaCristoiu: Alegerile au fost anulate pentru ca elita din care face parte...

Cristoiu: Alegerile au fost anulate pentru ca elita din care face parte și Nicuşor Dan să rămână la putere. Și sunt la putere, dar vedeţi cu ce consecinţe pentru popor

În cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu”, publicistul Ion Cristoiu a adus în discuție declarațiile lui Nicușor Dan referitoare la raportul CCR despre anulare alegerilor care ar urma să fie publicat în 2026.

„Veți fi observat că prin aniversarea unui an de la crima împotriva democrației care a fost anularea alegerilor, de fapt a întregului proces electoral. Anulare printr-o decizie a CCR din 6 decembrie 2024. Deci aniversarea aceasta nu a stârnit, așa cum ne-am fi așteptat, în România o dezbatere, o tulburare. Partidele suveraniste nu au organizat nici măcar o adunare populară în Cișmigiu, acolo unde se joacă table. Presa așa-zis suveranistă, care de fapt nu există, nu a acordat o prea mare atenție. Au apărut 2 cărți, a lui Robert Turcescu și a lui Dan Tomozei, pe care eu le-am salutat, câteva site-uri, la loc de frunte situându-se site-ul Gândul, au reamintit ce evenimente, fapte înainte și după anulare au avut loc. (…) Cel care ne reamintește, o dată la 2-3 zile, este Nicușor Dan. Este românul (…) care ne explică ce cred românii despre această anulare a alegerilor. A dat un interviu în hotarele interviurilor amabile, la Kanal D”, a spus Ion Cristoiu.

„(…) Sigur că… când se referă la această anulare a alegerilor, încearcă să stea de vorbă cu el, măcar 4-5 minute, ca să ne explice. Acum, ne-a arătat, și aici are dreptate, că mulți români consideră că anularea a fost ilegală. (…) Au fost anulate alegerile ca elita din care face parte și el să fie la putere. Și sunt la putere, ați văzut cu ce consecințe.

Nicușor Dan, după ce ne-a reamintit și explicat, uite o explicație foarte interesantă, niciun suveranist nu a explicat în felul acesta ce cred românii despre anularea alegerilor. A spus că se pregătește un raport prin care ne va convinge că au fost anulate în chip corect. Reamintesc. Anularea alegerilor a fost făcută de CCR pe baza documentelor de servicii secrete care au fost desecretizate. Domnul Nicușor Dan recunoaște că aceste documente nu sunt suficiente să ne convingă că trebuiau anulate pentru că au intervenit rușii. Atunci, spune că pe plan extern a reușit să convingă. Nu știu, cu raportul acela al lui. (…) Problema este… El va publica un raport în care spune că cei de la CCR au acționat corect. Dar cei de la CCR au citit raportul pe care el urmează să-l dea publicității peste 3 luni? Cei de la CCR, spune domnia sa, au decis corect, pentru că au avut cunoștințe de un raport pe care Nicușor Dan urmează să-l dea publicității peste câteva luni. Deci, ei în 6 decembrie au decis, pe baza unui raport care urma să fie publicat peste 1 an”, a conchis publicistul.

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks