Într-o ediție transmisă live de Gândul, jurnalistul Ion Cristoiu a discutat despre un interviu recent acordat de o figură publică românească unui important jurnalist american, scrie gandul.ro.
Ion Cristoiu consideră că acest demers mediatic nu are doar o miză internă, ci mai ales una externă, adresându-se în mod special audienței conservatoare din Statele Unite.
„În primul rând este vorba de un interviu dat unui jurnalist cu audiență mare în America și în lume. Asta e foarte important. Deci noi când judecăm, cum spuneam, nu e un interviu nici măcar la CNN, pentru că rețeaua lui e foarte puternică și urmăritorii lui sunt trampiști. Asta e foarte important” , spune Ion Cristoiu.
El mai evidențiază că imaginea României, așa cum este prezentată în interviu, este direcționată către această audiență externă, conservatoare, care este atentă la temele libertății de exprimare, guvernare autoritară și suveranitate.
„Deci eu analizez discursul. N-am făcut încă înregistrarea. E interesant ca moment politic, da? Deci suntem într-o campanie electorală. Suntem în plină dictatură împotriva Libertății de Expresie. Asta nu am nicio îndoială. Și el a insistat. Și interviul ăsta are două ținte: intern și cred că mai ales extern” , conchide Ion Cristoiu.
Cristoiu a lăudat inițiativa lui Călin Georgescu de a promova România în media internațională, subliniind lipsa de implicare a altor lideri politici în susținerea imaginii țării.
Ion Cristoiu a apreciat discursul lui Călin Georgescu din aparițiile sale pe o rețea internațională de televiziune, unde a vorbit în mod pozitiv despre România. Potrivit acestuia, este un gest rar în peisajul politic autohton și un semnal de naționalism autentic.
„E foarte de apreciat și pe plan intern este faptul că e singurul politician din România care la o asemenea rețea vorbește de România. Mare lucru. Adică n-am întâlnit până acum politician care să meargă la CNN și să vorbească 10 minute despre ce mare România. Nu știu, foarte important.”
În aceeași intervenție, Cristoiu a exprimat critici virulente la adresa candidaților suveraniști, pe care i-a numit „neghiobi”, acuzându-i că nu abordează teme fundamentale precum dictatura și cenzura. Acesta consideră că rețelele sociale sunt un canal esențial pentru transmiterea acestor mesaje către public.
„Mi-am dat seama că neghiobii ăștia de suveraniști, candidați, trebuie să preia tema dictaturii. Adică și în cazul tău, și în cazul meu, și în alte cazuri, și cenzura făcută de CNA, cenzura făcută de BEC și cenzura făcută de ANCOM pe rețelele.”
Articolul Cristoiu: Călin Georgescu, singurul politician român care a vorbit despre România pe o reţea de televiziune americană cu audienţă enormă; niciun alt politician român nu a mai reuşit asta până acum apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro