AcasăPoliticaCristoiu: „În momentul în care se face public ajutorul dat Ucrainei, vom...

Cristoiu: „În momentul în care se face public ajutorul dat Ucrainei, vom vedea că cifra este uriașă. Românii vor fi revoltați”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și jurnalistul Ion Cristoiu a adresat subiectul sprijinului acordat Ucrainei, atrăgând atenția la lipsa de transparență a autorităților române cu privire la sumele exacte care au fost alocate.

Invitat în emisiunea „Marius Tucă Show”, Ion Cristoiu a vorbit despre modul în care ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a refuzat, în timpul unui recent interviu, să spună care sunt sumele care au fost alocate ajutorului către Ucraina, și de ce acestea nu au fost făcute publice până acum.

„Se vede că n-a făcut facultatea. Așa se răspunde? E o prostie. Noi avem, și el recunoaște, ajutor. În ce sens dezinformează rușii? O modifică. Și a mai zis așa, că noi, adică el și Nicușor, nu sunt pregătiți să contracareze. E o prostie. E mult mai complicat. Tu știi de ce nu o dau publicității? Pentru că, dacă se dă publicității, prima dată vom vedea că cifra este uriașă și în acel moment românii vor spune: Băi, stai puțin. Tu le dai la aceia ca să aibă pensii, ați văzut că le măresc și salariile. Și noi nu avem.”

Cristoiu afirmă că în acest caz argumentele ministrului cu privire la amenințarea rusească nu stau în picioare, și susține că motivul real ar fi suma nejustificabilă care ar fi fost cheltuită de fapt.

„În momentul în care e publicată cifra, vine a doua întrebare, dar cum de s-a ajuns la cifra asta? Păi da, și ajungem la afacerea de corupție din Ucraina.”

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks