În „pastila” jurnalistică de luni, 3 noiembrie, Ion Cristoiu trage un semnal de alarmă despre cum USR îl folosește pe președintele României „pe post de prezervativ electoral”, scrie gandul.ro.
„Ziua de duminică, 2 noiembrie 2025, a înregistrat o premieră în istoria postdecembristă, o istorie nu lipsită de premiere. Președintele României, Nicușor Dan, a participat la lansarea unui competitor electoral pentru București. Este vorba de reprezentantul USR, Cătălin Drulă”, spune Ion Cristoiu.
Mai departe, reputatul om de presă arată că niciun alt președinte din istoria României nu s-a coborât până la nivelul la care să participe la o lansare de candidatură pentru alegerile locale.
„E o premieră deoarece, după afirmarea candidaților de dreapta în istoria postdecembristă, adică odată cu Traian Băsescu, președinții României au fost tentați de a se implica în bătălia politică, de regulă amestecându-se în viața partidelor pe care le-au condus înainte de a ajunge președinte. În cazul lui Klaus Iohannis, participând chiar la o demonstrație a opoziției împotriva guvernului, împotriva puterii.
Însă, până acum, niciun președinte nu a îndrăznit să coboare funcția aceasta, cea mai importantă funcție în stat, la nivelul chibițăriei electorale”, afirmă Ion Cristoiu.
„Ceea ce a făcut Nicușor Dan participând, repet, la lansarea candidaturii lui Cătălin Drulă este o chestiune unică în postdecembrism. Din nenorocire, această gravă încălcare a Constituţiei a fost trecută cu vederea de întreaga presă din România, cu excepţia Realităţii TV.
Politicienii, repet, cu excepția lui George Simion, n-au zis nici «miau» la această gravă încălcare a Constituției; o Constituție care spune clar că președintele nu se poate implica în bătăliile politice interne, nici vorbă de bătălii electorale, și mai grav! De aceea președintele are principală misiune în România cea de arbitru, de împăciitor și condiția fundamentală pentru a fi arbitru al refuielilor politice, electorale, penale din România este să fii deasupra acestor chelfăneli politice.
Cum să fii deasupra bătăliilor electorale și a bătăliilor politice când tu te duci ca un muțunache și ești acolo pe post de prezervativ electoral al unui partid politic USR?!”, mai spune Cristoiu.
„Este o nouă încălcare a nerespectării unei linii roșii de către președinții României și deja e un abuz”, continuă Ion Cristoiu, care trage un semnal de alarmă – „chibițarea electorală a lui Nicușor Dan are și consecințe grave politice”.
Iată despre ce este vorba:
„Prima este plecarea sa sau părăsirea sau sfidarea funcției de arbitru în cadrul coaliției de guvernare, pentru că Drulă este un competitor electoral în cadrul coaliției de guvernare și, ducându-se și sprijinindu-l Nicușor Dan, sigur, s-a angrenat într-o bătălie cu ceilalți candidați, candidatul PNL și candidatul PSD. Surprinzătoare de slabă reacția PSD. PSD-ul se închină la un încălcător al Constituției, apoi transformă această competiție electorală pentru București într-o parodie, într-o farsă.
Sursa: Ecopolitic.ro




