În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, Ion Cristoiu, scriitor și publicist, a abordat subiecte de actualitate ce reflectă atât dinamica politică românească, cât și evoluțiile internaționale, scrie gandul.ro.
Una dintre temele centrale a fost participarea președintelui Klaus Iohannis la summitul NATO de la Washington.
Președintele Klaus Iohannis a plecat cu un avion privat de tip Gulfstream G550, operat de Global Jet Luxemburg, pentru a participa la summitul NATO de la Washington.
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, și ministrul de Externe, Luminița Odobescu, urmau să îl însoțească pe Nicolae Ciucă, dar au întâmpinat probleme la plecare din cauza protestelor Tarom. Ministrul Apărării a solicitat un avion Spartan pentru a ajunge la timp în Paris, pentru escală.
Ion Cristoiu a subliniat aroganța acestei decizii, întrebându-se de ce președintele nu a ales să îi ia pe cei doi miniștri în același avion:
„Trebuia să-i ia și pe oamenii ăia. Asta ne spune cât de arogant e. Oamenii ăștia, Odobescu și Tâlvăr sunt ca el. Nu putea să-i ia în avionul ăla? Așa se explică de ce nu dă interviuri la presa română”, spune Cristoiu.
Pe de altă parte, un alt subiect crucial discutat de Cristoiu a fost acordul semnat între Polonia și Ucraina, care preconizează utilizarea sistemelor antiaeriene poloneze pentru a intercepta amenințările din partea Rusiei pe teritoriul ucrainean.
Marius Tucă a adus în discuție o posibilă extindere a acestei strategii și pentru România, întrebându-se dacă țara noastră ar putea fi nevoită să doboare drone rusești deasupra Ucrainei.
Marius Tuca: „Dacă mai vin și cu chestiunea asta, să doborâm drone de pe teritoriul României, drone care sunt deasupra Ucrainei, România se află în pericol?”
Ion Cristoiu: „E o implicare serioasă din punctul acesta de vedere.”
Articolul Cristoiu: Iohannis nu putea să-i ia pe Tîlvăr, pe Odobescu şi pe Ciucă în avionul privat cu care a zburat la Washington? Asta arată lipsa de caracter, egoismul şi meschinăria preşedintelui apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro