În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, Ion Cristoiu, scriitor și publicist, a adus în discuție scandalul de hărțuire sexuală în care este implicat sociologul Alfred Bulai din cadrul SNSPA, scrie gandul.ro.
Profesorul de sociologie Alfred Bulai de la Școala Naţională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) este subiectul unei anchete în care mai multe studente îl acuză de hărțuire sexuală.
Ion Cristoiu a caracterizat SNSPA drept un „cuib de tefeliști” criticând dur instituția pentru presupusele nereguli și implicări în activități politice, în detrimentul rolului său academic.
„Acest SNSPA e, în primul rând, un cuib de tefeliști. Este instituția în care nu se predau științele politice, ci se face politică. Este instituția care i-a organizat lui Klaus Iohannis dezbaterea, încălcând orice regulă. Dacă era o instituție serioasă de învățământ superior organizau o dezbatere între cei doi candidați”, spune scriitorul.
Cristoiu a avansat ideea că SNSPA este un loc în care politica și abuzurile sunt tolerate.
„SNSPA. Școala Națională de Studii Politice și Administrative. Acolo n-ai voie să faci politică militantă, tu, ca profesor. Acolo predai unor oameni științe politice.
Conform declarațiilor sale, SNSPA ar fi fost „un sistem de banditism sexual” ce datează din anii 2000, în care hărțuirea sexuală ar fi fost o problemă sistemică, nu doar un incident izolat.
Publicistul afirmă că, deși multe persoane ar fi fost conștiente de aceste probleme, lipsa curajului de a denunța a menținut tăcerea și complicitatea.
„Deci noi nu avem de-a face cu un caz și atât. Sunt multe cazuri din astea. Bărbați cu probleme, profesori. În cazul de față avem de-a face cu un grup sexual organizat. Nu sunt numai ei. Sunt mai mulți. Când intrai la facultate, asta e cel mai grav, se știa că se poate întâmpla asta. Așa ceva nu există în lume. Înseamnă ca toți știau de acolo. De ce nu au avut curaj să spună? Pentru că era SNSPA”, conchide Cristoiu.
Articolul Cristoiu: SNSPA, „un grup sexual organizat” formator de „tefelişti”, unde nu se predă politică ci se face politică, iar abuzurile sunt tolerate apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro